Relu Fenechiu bagă bani în campania lui Crin Antonescu. El este acuzat de procurori de o fraudă de 7,5 milioane de lei

Liderul liberalilor ieseni, deputatul Relu Fenechiu, va sponsoriza PNL şi pe viitorul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. "În plină criză economică, Crin Antonescu a primit asigurări că are resursele financiare pentru a continua războiul cu Traian Băsescu", potrivit enaţional.ro.

Potrivit sursei citate, într-un cerc restrâns de prieteni, Relu Fenechiu ar fi dat de înţeles că mărinimia sa acoperă nevoile personale ale lui Crin Antonescu. Relu Fenechiu este trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de 7,5 milioane de lei. Firma sa, "Fene Grup", a avut mai multe contracte publice. Deputatul PNL Relu Fenechiu este unul dintre artizanii referendumului eşuat, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. De asemenea, parlamentarul este un adversar declarat al prelungirii mandatelor de procuror general al Laurei Coduţa Kovesi şi de procuror -şef la DNA al lui daniel Morar. Potrivit declaraţiilor publice făcute de Crin Antonescu, Relu Fenechiu este cel de-al doilea om din fruntea partidului liberal. Împotriva lui Kovesi şi Morar La 21 august, Relu Fenechiu a declarat la RFI că nu exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. "Sper că le voi putea garanta românilor sărbatori fără Traian Băsescu preşedinte", spunea deputatul. Despre şefii parchetelor din România, el declara pentru ziare.com: "La DNA şi Parchet nu va rămâne pe veci aceeaşi conducere aservită lui Traian Băsescu". Acuzaţiile DNA: zeci de fapte de corupţie. Sechestru pe trei imobile Nemulţumirea lui Relu Fenechiu se leagă de dosarul de corupţie pentru care a fost trimis în judecată, alături de fratele său, Lucian Fenechiu şi trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de zeci de fapte de corupţie. Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumparat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revandut societatii Electrica Moldova la suprapreţ. Pentru a recupera prejudiciul, evaluat la 7,4 milioane de lei, din acest dosar, procurorii au pus sechestru asigurator pe trei imobile, proprietatea lui Relu Fenechiu. Dobre: "M-au atacat oameni importanţi, cum e domnul Fenechiu" Numele lui Relu Fenechiu apare şi în dosarul fraudării Referendumului. Fostul ministru al Admnistraţiei, Victor-Paul Dobre, i s-a plâns lui Ioan Rus, fostul ministru de Interne: "A fost o videoconferinţă la PNL, eu eram pe drum. M-au atacat oameni importanţi, cum e domnul Fenechiu". Motivul atacului, l-a explicat tot Victor-Paul Dobre: "Că am semnat că sunt 18.300.000 pe liste. Ceea ce... aşa este, dar aia e o alta problemă". Într-o altă discuţie cu un amic, Victor -Paul Dobre arată: "Crin l-a remandatat pe Daniel. Vela, ăla de la Prahova, şi Fenechiu m-au facut zob: că n-am semnat, că nu am făcut, că nu ştiu ce". Sfatul amicului a fost prompt: "Victore, hai sa vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune!... Daca nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!" PNL, datorii "istorice" la societatea deputatului Cea mai importantă societate la care Relu Fenechiu este acţionar, "Fene Grup", a a vut mai multe constracte din bani publici. De altfel, prin societăţile sale, parlamentarul a sponsorizat PNL-ul atunci când a fost nevoie. Anul trecut, "Evenimentul zilei" dezvăluia că dificultăţile financiare ale PNL sunt adâncite de Relu Fenechiu. Pe atunci, acesta ocupa funcţia de vicepreşedinte al PNL şi cerea achitarea unei datorii de campanie de 945.000 de euro, vechi de 3 ani. Relu Fenechiu a recurs la tribunal pentru a-şi soma propriul partid să-i plătească o restanţele. Era vorba de o somaţie de plată adresată de SC La Rocca SRL, în calitate de creditor, către PNL, care figurează ca debitor. Potrivit Registrului Comerţului, firma are ca acţionari majoritari pe fraţii Fenechiu, unul dintre ei vicepreşedinte PNL şi liderul filialei judeţene Iaşi. Conform unor informaţii publicate de cotidianul enational.ro, liderul PNL, Crin Antonescu ar fi fost sponsorizat de numărul doi din partid, vicepreşedintele liberal, ieşeanul Relu Fenechiu şi în trecut. Astfel, conform informaţiilor furnizate de jurnaliştii de la enational.ro, liberalii care au fost numiţi în administraţia centrală sau locală cu susţinerea lui Relu Fenechiu, se plâng de birurile grele pe care ar fi obligaţi să le verse la casieria de partid.  Cotidianul mai precizează că apropierea dintre Crin Antonescu şi Relu Fenechiu a survenit în momentul în care vicepreşedintele PNL a fost de acord cu reeşalonarea datoriilor pe care partidul o avea de plătit din campania electorală firmei sale.  Conform informaţiilor publicate, Relu Fenechiu va avea un cuvânt greu de spus în stabilirea candidaţilor de pe listele USL pentru parlamentarele din9 decembrie.  Acensiunea financiară a lui Fenechiu coincide cu momentul în care a acaparat de facto şefia PNL Iaşi.  Astfel, în 2004, lunarul economic "Banii noştri" l-a inclus în 2004 în top 66 al celor mai bogaţi tineri afacerişti din România, cu o avere de 3 milioane de euro.