Curtea de Apel Iaşi a respins contestaţia formulată de către fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, împotriva executării pedepsei de 5 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi
Sentinţa este definitivă şi nu mai poate fi atacată. Mai mult, fostul ministru a fost obligat la plata a 300 de lei, cheltuieli de judecată. Relu Fenechiu a ajuns după gratii după ce a fost condamnat în dosarul “Transformatorul”. Mai exact, a fost găsit vinovat că a vândut transformatoare şi întrerupătoare vechi, la preţuri de produse noi, către sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova. Alături de el a mai fost condamnat şi fratele acestuia, Lucian Fenechiu, iar instanţa a decis recuperarea prejudiciului de peste 5,6 milioane de lei, de la cei doi fraţi.
Fenechiu a brevetat trei invenţii şi a scris două cărţi în puşcărie
Fostul ministru a mai avut o tentativă de acest gen după ce a contestat decizia Curtii Constituţionale, care a anulat beneficiile “scriitorilor” din spatele gratiilor. A contestat acest lucru în faţa magistraţilor. Instanţa a trimis cererea fostului demnitar către Curtea Constitutională. Asta si pentru că Fenechiu a avut o “largă” activitate de acest gen, de când este închis în Penitenciarul Vaslui. Astfel, acesta a brevetat trei invenţii. Una dintre ele este microhidrocentrala plutitoare, apoi cricul încorporat în masină şi stingătorul cu senzori. Pe lângă aceste invenţii, Fenechiu a scris si două cărti: “Itinerarii duhovnicesti în judetul Iaşi” precum şi “Ingineria avansată strategică pentru dezvoltare durabilă a regiunii nord-est”. Pentru toate acestea, Fenechiu ar fi trebuit să beneficieze de o reducere de 5 luni a pedepsei cu închisoarea. Fostul ministru este cercetat acum într-un alt dosar de corupţie şi a părăsit Penitenciarul Vaslui pentru a sta la dispoziţia procurorilor. De mai multe luni, Fenechiu este în arestul IPJ Buzău.