În 1984, la sfârşitului anului I din Liceul Militar de Marină Al.I. Cuza, din Constanţa, rămăsesem corigent în primele două trimestre cu nota patru şi-mi trebuia neapărat un şapte ca să nu rămân pe vară. Eram paradit rău, că după un an de rusă, abia ştiam alfabetul chirilic şi, de numărat, nu ştiam decât până la patru. Dacă nu scoteam nota, ratam practica marinărească de la Palazu Mare, de vizavi de Mamaia, pe malul vestic al lacului Siutghiol, sau Ghiolul Mare cum îi spuneam noi. Că mă reţineau „bacterii” – adică ofiţerii care ne comandau – în cazarmă, să învăţ ca să trec clasa. Unde mai pui că-mi distrugeam vacanţa de vară şi mă călca şi tata în picioare.

Iam „umflat” stiloul

Madam Castelan, tovarăşa care ne preda grozăvia asta de limbă era una din cele mai ale dracu' profesoare. În trimestrul doi, la sfârşit, a fost o fază de mă ia şi acu' pe şiră. Da' la care colegii mei de atunci se sparg pe ei de râs, când îşi aduc aminte. Intră profa la oră. Io stâteam în faţă şi banca mea era lipită de catedră. Eram victimă sigură. Mai întâi îmi cere stiloul, că al ei rămăsese fără cerneală şi, apoi, mă ridică în picioare şi mă pune să citesc ceva din manual şi să traduc. Io, bâtă, ca de obicei. Face spume şi dă să-mi pună nota patru. Printr-un reflex pe care nu mi-l explic nici azi, mă aplec peste bancă şi catedră şi-i smulg stiloul din mână: „E al meu, nu cu ăsta îmi puneţi <<patru>>”. Aia e siderată. Imperativ cere un stilou din clasă. Solidari, camarazii se fac că plouă. Atunci ordonă: „Şeful clasei, dă-mi stiloul!”. Richard Marton, Dick, cum îi spuneam noi, n-are ce face şi se supune. Madama trage catalogul şi dă, iar, să mă execute. Beligerant, o atac ca la Cotu' Donului şi o dezarmez din nou de instrumentul de scris. Nu mai rezistă şi mă dă afară din clasă. Ies, că n-am ce face, da' mă uit pe gaura cheii. Tipa mă porcăieşte cam un minut şi dă iar să-mi pună nota. De data asta: doi. Sinucigaş, năvălesc pe uşă şi o implor; „Nu-mi puneţi doi, tovarăşa profesoară!”. Bulversată, îşi ia poşeta şi catalogul şi fuge la cancelarie, cu mine coadă orăcăind după ea. Se baricadează acolo şi-şi finalizează samavolnica intenţie.

Plutonul IV, Comania a IV-a. Autorul este pe rânduul cel mai de jos. Cu puţin păr pe cap

Limba rusă ma chelit

La raportul companiei de la prânz, toarş' lent major Cojocaru, mă scoate din pluton şi mă duce în pas de defilare până la frizerie unde asistă cu sadism cum ţeasta mea capătă forma unui bec. Profa mă turnase direct la Mişu, Căpitanul de Rang I Mihai Ştefan, comandantul unităţii. Condamnarea era semnată.
Well, trece vacanţa de primăvară şi tot trimestrul III. Vine ultima oră de rusă. Madam Castelan se mai înmuiase, că învăţasem ca papagalu' fo două traduceri şi citeam deja cu accent moscovit. Evident, fără să pricep nimic. Când să-mi pună nota de trecere, zice: „Pârvule ar trebui să-mi aduci flori pentru clemenţă!”. La care io, inconştient şi instantaneu, replic: „O coroană toar'şa!”. Aia să facă AVC. „Ce-ai zis?”. Să intru în pământ îmi venea. Noroc cu
Cornel Pană care sare, din spate: „Io am zis tovarăşa, da' am glumit”. Camaradului, care era fix înaintea mea în catalog, tocmai îi încheiase media. Aşa că m-a salvat şi pe mine.
Până am ajuns io prin porturile ruseşti au trecut câteva decenii. Între timp lexicul meu s-a îmbogăţit. Astfel că, în prezent, sunt capabil de transmiterea unor informaţii vitale unui marinar care a făcut escală printre rusoaice. Enumăr, în alfabetul latin: devuska (fata), skolko (cât face), votka, ia liubliu tibea (te iubesc), dasvidania (la revedere) şi iob tvoi mati (du-te-n p… mă-tii). Suficient ca să mă descurc cu nataşele şi svetlanele.

O "nataşă" şi o "svetlană" împreună cu autorul, la Novorossyissk, în mai 2014