„Mă roagă ieri, în fapt de seară, un prieten, cu cerul și cu pământul, s-o ajut pe sor’să proaspăt rezidență în nobilă ramură a psihiatriei. Ajutorul, de natură cultural-științifică, constă din procurarea unei amărâte de cărți de semiologie psihiatrică publicată pe la 1900 toamna.
– Dar ea de ce nu a făcut rost de la colegi?
– Păi nu vrea nimeni să i-o împrumute!
– Hai, băi, fii serios. Înțeleg să nu imprumuți lenjeria intimă norocoasă sau proteză dentară, dar o carte?!
– Îți dai seama că altfel nu te sunăm pe ține…
Iau problema în piept hotărât să o rezolv în 5 minute căci posed și alte chestii pe cap oarecum mult mai importante. Am trei colegi psihiatri cu care am o relație profesională, umană, socială și mondenă foarte bună.
Psihiatrul nr.1
– Ai cartea X?
– Da!
– Super! Te rog să mi-o dai și mie o zi.
– Pentru ce?
– Să îi fac o copie!
– Ce să faci cu copia?
Prima replică venită a fost „să mă șterg la cur”, dar poți să știi cât de fanatici is psihiatrii cu semiologia lor?
– Să o citesc.
– N-ai nevoie.
– Merci. Nu, pe bune, poți să mi-o aduci?
– Nu.
– Trec eu pe la ține să o iau.
– Nu.
Încă nu-mi venea a crede.
– Băi, eșți tralala? Iau cartea, găsesc un xerox lângă blocul tău îi fac o copie și ți-o aduc!
– NU! N-am chef să mi-o rupă aia la xerox! Chiar te rog nu mai insistă!
Psihiatrul nr.2
– Ai cartea X?
– Pentru ce?
Oh boy…
– Pentru mama. Vreau s-o citească să înțeleagă unde a greșit când mi-a zis să mă fac doctor.
– Pe bune, pentru ce?
– Am pe cineva care vrea să facă o copie, e rezi pe psihiatrie.
– N-am.
– Dacă n-ai de ce m-ai mai futut la cap cu întrebări?
Liniște. Răspuns:
– Ai uitat că-s psihiatru? Io cu asta mă ocup…pun întrebări.
Psihiatrul nr.3
– Ai cartea X?
– Cartea X, cartea X, cartea X…..aaaaaaa, cartea X! E foarte veche!
– Da. E foarte veche. O ai?
– Ar trebui să o am…pfffffff, ce bine că m-ai sunat!
– De ce? Ai pe cineva de văzut la boli interne?
– Nu, dar mi-ai adus aminte de cartea X!O caut să o recitesc…
– Frățioare, dacă tot o cauți și e atât de minunată, nu mi-o dai și mie să-i fac o copie? O ora ți-o țîn! Juma’ de oră! Îți las copilu’ ostatic.
Liniște. După liniște nu poate veni nimic bun.
– Ce să faci tu cu ea?
Deja îmi loveam ritmic capul de birou.
– Filmu’!Vreau să fac filmu’!Îi am în față pe Stela cu Arșinel că au reziliat contractul cu farmacia inimii și șomează. Ce plm să fac, mă, cu o carte?
– S-ar putea să n-o găsesc. Dar știi cine o are?
– Nu…
– Y (psihiatrul nr.1)
– Știu că o are dar nu mi-o da
– Nu ți-o da? Ciudat om…
Și urmează apoteoză.
– Alo! Coane, uite că m-am făcut de ras. N-am reușit să fac rost de carte pentru sora’ta!
– Nu?Mmmm, asta e, poate o mai cauți…
– Sigur o mai caut, dar cei pe care i-am sunat îmi erau cei mai la îndemână…
– Nu-i nimic, lasă că deocamdată învață așa, de pe copia scanată.
– Poftim?
– Ce anume?
– Ai spus ceva de o copie. Are copia scanată?
– Da!
– Și de ce vrea cartea?
– Cum de ce? O dor ochii de la calculator…
În mintea mea era furtună. Din suflet îmi curgea venin
– Și dacă tot o dor ochii de ce n-o printează?
– Pentru că o costă cam de două ori mai mult decât dacă o xeroxează și nu mai e rentabil…
Iar ei au pretenția că tratează problemele de la mansardă.”, a povestit medicul Victor Hip.

 

Te-ar putea interesa și: