Evenimentul Zilei > Social > Reguli noi la examene. Anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu
Reguli noi la examene. Anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Reguli noi la examene. Anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunțat duminică că 10% din promoţia curentă a elevilor nu a intrat la examenul de evaluare naţională care va începe miercuri. Noi reguli la examene.

„10% din promoţia curentă nu a putut să intre la examenul de evaluare naţională. În general, rata de participare la evaluare e de peste 90%”, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.

El a făcut şi o serie de recomandări pentru Evaluarea naţională care începe miercuri, pentru ca elevilor să le fie mai uşor după problemele din pandemie.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reamintit ultimele modificări:

– un timp de 15 minute suplimentar pentru completarea datelor de identificare din căsuţă
– posibilitatea de a face desene geometrice fără a se considera semne particulare
– a redus la 2 numărul notelor necesare pentru încheierea situaţiei şcolare.

Cîmpeanu a precizat că toate aceste schimbări vin în ajutorul elevilor, după perioada grea din pandemia COVID, când o mare perioadă de timp cursurile s-au fpăcut on-line şi multe şcoli au fost închise.

Ministrul a spus că era chiar nevoie de o evaluare psihologică a elevilor după această.

„Dar numărul redus al consilierilor şcolari este de 2.500 pentru 3 milioane de elevi. E imposibil să lucrezi aşa”, a spus Cîmpeanu, adăugând că se vor lua măsuri în acest sens.

Vouchere de meditaţii pentru elevi. Sorin Cîmpeanu: „Meditaţiile sunt în orice stat al lumii, nu pot fi împiedicate”
Elevii care spun că au nevoie de pregătire suplimentară ar putea primi vouchere pentru meditaţii, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, duminică, la Antena 3.

„Pentru elevii care vor meditaţii să li se acorde vouchere pentru a le folosi la orele de meditaţii.

Nu este ideea mea, ci a unui fost ministru, bun”, a vorbit şeful de la Educaţiei, despre această posibilitate.

77% din absolvenţii de liceu s-au înscris la Bacalaureat

Numărul elevilor care s-au înscris la Bacalaureat 2021 pentru acest an este mai mic decât cel de anul trecut, a mai spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Mai exact, este vorba de 77% din numărul elevilor din clasele terminale care s-au înscris la Bacalaureat 2021.

„114.143 de elevi s-au înscris la Bacalaureat, 77% din numărul elevilor din clasele terminale, din promoţia curentă. Încă 19.520 sunt înscrişi la Bac din promoţia anterioară”, a spus Cîmpeanu.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: