Reguli drastice pentru persoanele care folosesc trotinete electrice

Reguli drastice pentru persoanele care folosesc trotinete electrice

Există mai multe reglementări legate de folosirea trotinetelor electrice, ce au fost anunțate de reprezentanții MAI. Încălcarea regulilor atrage sancțiuni.

Restricții impuse de autorități în privința trotinetelor electrice. Prin hotărârea adoptată la începutul acestei săptămâni se reglementează normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice. Care sunt asemănătoare cu cele impuse bicicliștilor. Sunt reglementate, de asemenea, condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice la fel ca în cazul celor prevăzute pentru biciclete, au anunţat reprezentanţii MAI.

Noi reglementări pentru persoanele care folosesc trotinete

Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia pe trotuar.

Trotinetele electrice trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, este stabilită interdicţia conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Este interzisă circulaţia cu trotineta electrică fără a menţine contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condiţiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Ce condiții tehnice trebuie să fie respectate

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcţiei de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

Ar putea apărea noi schimbări, după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a venit cu o propunere controversată: Viteza maximă în localități să fie de 30 km/oră!

În ceea ce priveşte condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace şi să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.

Aceste mijloace de deplasare trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.