Evenimentul Zilei > Actualitate > Regina Spaniei este obsedată de… o fustă?
Regina Spaniei este obsedată de… o fustă?

Regina Spaniei este obsedată de… o fustă?

Regina Spaniei, Letizia Ortiz, a petrecut ultima lună în vacanță cu familia sa însă, de curând, perioada de odihnă s-a încheiat. Totul a căpătat o întorsătură critică...

Regele Felipe al Spaniei şi regina Letizia s-au întors de curând din vacanţă, iar în prima apariţie oficială, regele a afişat un aspect îngrijit, alegând un costum gri, în timp ce regina a purtat fusta sa preferată, marca Hugo Boss şi o cămaşă.

La prima sa apariţie, Letizia a fost criticată pentru vestimentaţia aleasă. Mai exact, regina a ales o fustă cu dungi, marca Hugo Boss, pe care a purtat-o frecvent în ultima perioadă, începând cu luna mai 2014. Fusta a fost asortată cu o cămaşă albă şi o pereche de sandale culoarea nude.

Păreri împărțite

Aceeaşi combinaţie vestimentară a ales şi în alte apariţii oficiale în luna mai, înainte de a fi încoronată regină, dar şi la o întâlnire cu studenţii din Europa, în iunie. Despre tinuta „cuminte” a Letiziei Ortiz s-a vorbit mult în ultima vreme. Asta în timp ce pe Google există sute de poze cu ea, în rochii scurte, fără mâneci şi cambrate.

De cealaltă parte, vocile admirative în ceea ce o priveşte pe Regina Spaniei spun că „Letizia Ortiz, fostă jurnalistă de televiziune, este una dintre cele mai îndrăgite regine ale lumii. Apariţiile ei la braţul regelui Felipe al Spaniei sunt impecabile, iar de cele mai multe ori, regina alege haine în nuanţe deschise, pantofi cu toc şi fuste deasupra genunchiului”.

Două prințese europene foarte frumoase

Abdicarea Regelui Juan Carlos a ridicat-o brusc pe Letizia Ortiz la rangul de Regină a Spaniei, mai repede decât s-ar fi așteptat oricine, inclusiv ea însăși, iar atenția întregii lumii stăruie asupra sa. Presa spaniolă a notat la momentul respectiv că „o așteaptă o operă greu de împlinit: femeie frumoasă, foarte elegantă și inteligentă, Letizia Ortiz nu are o sarcină ușoară”.

Tabloidele britanicenu pot concepe că Ducesa Catherine ar putea o rivală în materie de eleganță. Deși Daily Mail susține că Prințesa Letizia se îmbracă la fel ca soția Prințului William, lucrurile stau invers. „Letizia purta ținute elegante pe vremea când Kate Middleton nu avea rang princiar și își dădea întâlnire cu William îmbrăcată în jeanși”. Cele două prințese se aseamănă mult – sunt femei foarte frumoase, strălucitoare, încântătoare. Amândouă provin din clasa de mijloc și s-au căsătorit cu prinți.