Regina mamă Elena va fi înmormântată alături de soțul care a umilit-o și de fiul care a venerat-o

Regina mamă Elena va fi înmormântată alături de soțul care a umilit-o și de fiul care a venerat-o

Mama Regelui Mihai a murit în Elveția și este înmormântată acolo. Pe 19 octombrie va fi reînhumată la Curtea de Argeș.

Casa Regală a României a anunțat că a finalizat negocierile cu autoritățile elvețiene și va aduce în țară rămășițele pământești ale Principesei Elena a Greciei și Danemarcei, Regina Mamă a României. Este nimeni alta decât mama Regelui Mihai I, soția Regelui Carol al II-lea.

Sitta, așa cum obișnuiau apropiații să îi spună și cum ajunseseră să o alinte și românii, a avut un destin tragic. Captivă în două țări prea mici pentru a scăpa nezdruncinate de vremurile tulburi din prima jumătate a secolului trecut și devotată către două familii regale care aveau destinul amenințat, Elena este un simbol al capacității unei femei de a se sacrifica în luptele pentru putere ale bărbaților.

Fiică, soție și mamă de regi care au abdicat

Româniii o numesc și și-o amintesc drept Regină, deși Elena nu a condus niciodată de facto România, dar rolul său în activitatea Casei Regale, din 1921 în 1947, a fost de multe ori mai important decât al bărbaților din familia sa. Din acest punct de vedere, păstrând proporția, este de multe ori considerată a doua regină ca influență după Regina Maria, soția lui Ferdinand I. Și-a văzut abdicând de pe tronurile Greciei sau României tatăl, frații, soțul și fiul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înainte de a pătrunde câteva din tainele acestei vieți ieșite din comun, trebuie spus că acum rămășițele ei sunt îngropate în Laussane, Elveția, în cimitirul Boix-de-Vaux. În ultimii trei ani de viață, din 1979 în 1982, și-a vândut casa din apropierea orașului italian Florența și s-a mutat mai aproape de singurul său fiu, Mihai, aflat atunci în exil. Modul în care este construit pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale, faptul că există un loc rezervat mormântului său, trădează că Regele Mihai și-a dorit ca mama sa să-și doarmă somnul de veci lângă el.

Anunțată inițial de Știrile TVR, repatrierea osemintelor a fost confirmată de Casa Regală marți după-amiază:

”Șeful Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei are onoarea de a anunța decizia Majestății Sale Margareta de a repatria osemintele Reginei-Mamă Elena a României. Regina Elena va odihni în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I. Sicriul va ajunge la Aeroportul Internațional Otopeni vineri, 18 octombrie 2019. Ceremonia funerară va avea loc în Catedrală istorică Episcopală și Regală sâmbătă, 19 octombrie 2019. Reînhumarea va avea loc în Pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.”

Privită ca șansa României de a avea un rege bun

Elena s-a născut pe 3 mai 1896. În familia regală a Greciei, fiind fiica Principelui Constantin al Greciei. Tatăl său și doi dintre frați vor ajunge regi ai Greciei. Numele de alint „Sitta” i se trage de la unul dintre frați, viitorul Rege Alexandru I. Când era mic, Alexandru nu putea pronunța cuvântul „Sister (Soră în engleză)” și o striga „Sitta”.

Până în 1921, când s-a căsătorit cu Principele moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea, Elena a trăit ba la Atena, ba în exil, pentru că situația din Grecia a făcut ca dese lovituri de stat să răstoarne și apoi să reinstaureze monarhia, să ducă la abdicări și reveniri surprinzătoare pe tron de câteva ori în doar două decenii. Toți regii din acea perioadă agitată erau rude ale Elenei.

Pe Carol al II-lea l-a cunoscut imediat după ce el își ispășise păcatul fugii cu Zizi Lambrino. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc cu ocazia aranjării unei alte nunți regale, între Principesa Elisabeta, sora lui Carol, cu George, fratele Elenei, George. Acesta din urmă avea să fie ultimul Rege al Greciei, devenită republică în 1947.

Regina Maria și Regele Ferdinand au fost cei care au încurajat mariajul dintre Elena și Carol, văzând în tânăra grecoaică șansa de a îl vedea pe Carol ”așezat” la casa lui.

Cele două cupluri, GeorgeElisabeta și Carol-Elena, se căsătoresc la Atena, în martie 1921, iar noua Principesă este primită triumfal de români, speriați că Ferdinand îmbătrânea, iar urmașul său dăduse deja dovadă de imaturitate.

La scurt timp se naște singurul lor copil, viitorul Rege Mihai.

 Divorțul regal

După moartea Regelui Ferdinand și înscăunarea lui Mihai ca rege-minor, călăuzit de o Regență, Elena devine Regină Mamă, dar fără atribuții de conducere. La acea oră, 1927, Carol era din nou fugit de acasă de aproape doi ani, cu Elena Lupescu.

În timpul primei domnii a lui Mihai I, în 1928, Elena divorțează de Carol al II-lea.

Acest gest avea să o coste după ce Carol revine în țară și preia tronul. Elena este silită să plece în exil, permițându-i să își vadă copilul doar două luni pe an.

Deși departe de țară, Elena reușește să rămână în atenția românilor, prin diverse gesturi de frondă la adresa lui Carol.

Așa se explică faptul că este reprimită la București cu lauri după abdicarea fostului ei soț și înscăunarea lui Mihai, în 1940. Mareșalul Ion Antonescu se ocupă personal de rechemarea Elenei și de asigurarea securității pe parcursul drumului.

 

Bijuteria regală: tiara rusească având motive grecești

La nunta cu Principele Carol, Elena a purtat o tiară superbă. O primise cadou pentru acea ocazie de la Regina Maria. Soția Regelui Ferdinand o cumpărase de la o descendentă a Romanovilor, Victoria Melita, fugită din Rusia după Revoluția bolșevică. Tiara a fost purtată apoi de Regina Ana, la cununia cu Regele Mihai. Acum ea este purtată de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României.

Exilul final

După abdicarea Regelui Mihai în celebrul Tren Regal era și Elena. Ca o ironie a sorții, în tren a urcat, tot pentru a pleca spre exil, și Elisabeta. Ca și căsătoria Elenei, și a ei se destrămase, divorțând de George în 1935, tocmai anul în care George ajunge Rege al Greciei.

 

Ultima Regină a României înmormântată în străinătate

În timpul exilului în Florența, Elena se pare că a mai făcut o cucerire regală. Regele Adolf Gustaf al VI-lea al Suediei, dublu văduv, a cerut-o de soție, fermecat de calitățile ei de grădinar. Elena a refuzat și a preferat să moară în apropierea fiului său. Acum, mormântul din Laussane va fi deschis pentru prima oară. Adusă în România și înmormântată alături și de Carol (readus în țară în această primăvară), practic abia de acum Elena va sta lângă soțul său.