Evenimentul Zilei > Monden > Regina Elisabeta a luat o decizie șocantă. A complotat cu fiul favorit. Cutremur la Casa Regală
Regina Elisabeta a luat o decizie șocantă. A complotat cu fiul favorit. Cutremur la Casa Regală

Regina Elisabeta a luat o decizie șocantă. A complotat cu fiul favorit. Cutremur la Casa Regală

Regina Elisabeta a II-a preferă ca cel de-al doilea fiu al său, prințul Andrew să nu mai apară în public la evenimentele oficiale, după acuzațiile de viol care au fost formulate la adresa sa.

Prințul Andrew, duce de York, se ține departe de scena publică, după ce a fost confruntat cu acuzații de viol într-un tribunal din New York. Aceasta este și dorința Reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a, mama sa, care împărtășește opinia fiului său cel mare, Prințul Charles. Acesta este de părere că fratele său mai mic ar trebui să rămână ascuns cât mai mult timp posibil.

Monarhul britanic susține planul prințului Charles de a-l ține pe ducele de York departe de îndatoririle publice pe fondul scandalului, după cum relatează publicația International Business Times.

De altfel, nici prințul Andrew nu mai pare dispus să apară în public în această perioadă, când se confruntă cu acuzațiile de viol de gradul întâi.

Ducele de York ar fi favoritul sale, pe care îl apreciază mai mult decât pe ceilalți doi fii ai săi, prinții Charles și Edward. Chiar și în contextul acuzațiilor de viol formulate la adresa sa, ea l-a primit pe proprietatea sa de la Balmoral, unde acesta stă departe de opinia publică.

Regina Elisabeta II are o rudă de care nu a auzit nimeni

Regina își adoră fiul

Potrivit biografului regal Angela Levin, acest lucru se datorează faptului că regina Elisabeta, în vârstă de 95 de ani „îl adoră” și „se bucură de compania lui”. Autoarea volumului „Harry: A Biography of a Prince” crede că regina Elisabeta a II-a este de acord ca fiul ei să rămână departe de lumina reflectoarelor. Într-un interviu acordat TalkRadio, Angela Levin a precizat că Majestatea Sa nu are în vedere o revenire a prințului Andrew la îndatoririle oficiale.

„Ea a spus că nu poate fi… Cred că nu va trece peste ceea ce spune Charles”, a spus Levin, adăugând că nici ceilalți membri ai familiei regale britanice nu doresc ca bărbatul în vârstă de 61 de ani să își reia activitățile.

Casa Regală, zguduită din temelii. Prințul Andrew poate fi dat în judecată la New York

Prințul Andrew este acuzat de viol

Prințul Andrew, duce de York, a fost acuzat de Virginia Roberts Giuffre de viol și abuz sexual pe când era încă minoră. Ea a susținut că a fost „împrumutată” prințului Andrew de controversatul Jeffrey Epstein pentru favoruri sexuale.

Avocații ei au declarat că i-au înmânat actele ducelui, dar echipa sa juridică a contestat acest lucru, spunând că documentele cu privire la acuzații nu i-au parvenit în mod corespunzător. De asemenea, au caracterizat acuzațiile ca „nefondate”.

Judecătorul Lewis Kaplan a ordonat între timp o amânare de o săptămână a procedurilor, în urma unei audieri care a avut loc luni. Între timp, prințul a rămas ascuns pe domeniul mamei sale de la Balmoral, unde așteaptă până ca procesul să-și urmeze cursul. Prințul Andrew a declarat în urmă cu câteva zile că așteaptă ca totul să se termine.

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News