Regele, tablourile și negocierea abdicării!

Documentele descoperite de colegul meu dr. Florian Banu în arhivele declasificate ale arhivelor create de Agenția Centrală de Informații (CIA) sunt extrem de valoroase.

În primul rând demonstrează fără tăgadă faptul că între fostul Rege Mihai I și guvernul comunist de la București a existat o negociere. Altfel nu se explică tăcerea fostului suveran după ce abdică pentru el și urmașii săi pe 30 decembrie 1947. Nici vorbă de 1.000 de studenți, de presupuse execuții. Ca o paranteză trebuie spus că istoricul Mihai Pelin a cercetat un deceniu arhivele poliției politice și nu a găsit nicio urmă din mia de studenți reținuți. Nu putem de dragul unor preferințe politice să falsificăm istoria ca pe vremea lui Mihail Roller! Regele și anturajul său făceau doar calcule...

Un divorț de monarhie

De fapt, fostul Rege Mihai a denunțat abdicarea sa printr-un comunicat de presă abia în 4 martie 1948 la Londra, mai exact la London’s Claridge’s Hotel, iar revista “Time” a consemnat-o în ediția din 15 martie 1948. Deci, a fost nevoie de două luni pentru a se hotărî, iar în acestă perioadă, conform mărturiilor, a folosit titlul de „Prinț de Hohenzollern”. La 16 martie 1948, la masa ce i-a fost oferită de Overseas Press Club la New York a reiterat afirmația sa că abdicarea sa era „nulă și neavenită”. Că după ce semnezi vorbești de nulitate este o altă discuție. O altă mărturie privind negocierile aparține Luciei Proştean, fiica cea mare al lui Petru Groza - secretară personală a tatălui său şi interpretă de limba engleză. Conform fiicei lui Petru Groza, acesta s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar la 30 decembrie 1947, ziua abdicării, „poporul a făcut un divorț - și decent și elegant - de monarhie”. Afirmația este susținută și de fostul ei logodnic, stabilit în Statele Unite, avocatul Pamfil Ripoșanu, personaj complex, controversat, condamnat la moarte de comuniști în România, pentru spionaj. (interviul realizat de Constantin Mustață – “Amintiri pentru Mileniul III”, Iunie 1995, Cluj-Napoca).

Un șef sovietic de spioni

Negocierea este confirmată și de surse străine. Potrivit autobiografiei fostului șef al agenției sovietice de informații NKVD (1939 - 1953), general-maiorul Pavel Sudoplatov, comisarul străin adjunct sovietic, Andrey Vyshinsky, a condus personal negocierile cu regele Mihai pentru abdicarea sa, garantând că o parte dintr-o pensie va fi plătită lui „Michael”în Mexic . („Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness—A Soviet Spymaster”, Boston: Little, Brown and Company, 1994 (pag. 232), ediția româna „Misiuni Speciale.Memoriile unui martor nedorit:un şef sovietic de spioni”, Editura Litera, 2013).

Da, este adevărat că, după ce a semnat actul de abdicare, Regele Mihai a plecat din țară pe 3 ianuarie 1948 cu mâinile în buzunar, ceea ce și permite unor monarhiști... să scoată ochii profanilor. Dacă dorim să aflăm adevărul despre posibilele averi care au dispărut din România odată cu fostul Rege Mihai trebuie să vorbim despre noiembrie 1947 și nu ianuarie 1948! Iată pe scurt faptele:

„Afacerea” din noiembrie 1947

Regele Mihai a fost invitat la Londra la nunta Reginei Elisabeta a Marii Britanii și a stat în Marea Britanie în perioada 11-13 noiembrie 1947. Suveranul era pregătit să plece definitiv. A plecat cu o pinacotecă, o importantă sumă de bani primită de la guvern și cu mai multe automobile, care nu au revenit în țară. Lăsând la o parte tablourile și banii, în franci elvețieni, ne întrebăm ce rost aveau să fie plimbate niște automobile de la un capăt al altuia în Europa, dacă numai despre o nuntă era vorba? Nu avea Marea Britanie suficiente mașini cu care să-l fi plimbat pe Mihai în cortegiile de rigoare, pe parcursul întregii ceremonii? Foarte importante sunt memoriile lui Jacques Vergotti, prefect al palatului Regal, publicate de editura Albatros anul 2000 sub titlul „Fără drept de înapoiere în țară“. Un om extrem de fidel Regelui: „Petru Groza mi-a recomandat în mod insistent să am grijă ca Majestățile Lor să ia tot de ce ar avea nevoie în străinătate, mai ales pentru Villa Reginei de la Florența. I-am urmat sfatul când am încărcat vagoanele garaj și de bagaje ale garniturii trenului regal legat de Orient Expres din ziua de 12 noiembrie…”. Același lucru l-a declarat la 23 august 1985 într-un interogatoriu la care a fost supus la Washington. Regele și regina mamă, însoțiți de Jacques Vergotti nu au plecat spre Anglia cu trenul, ci cu avionul, la decolarea acestuia participând tot guvernul. În mod evident guvernul era mulțumit că Regele se arătase împăciuitor și spera să nu se mai întoarcă… Vagoanele regelui au rămas în Elveția!La înapoiere nu l-a mai întâmpinat nimeni, fiindcă nici nu mai era așteptat! Comuniștii sperau să nu se mai întoarcă! Marea Britanie nu putea să-i dea niciun sfat, așa că, spre uimirea tuturor, Regele se întoarce. O notă declasificată a Foreign Office confirmă suma cu care a plecat Regele din țară, dar arată și neputința britanicilor în a-l ajuta pe fostul suveran. Regele e sfătuit să se facă pilot! (http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_ news/4118629.stm)

42 de tablouri

Pe 12 noiembrie au dispărut 42 de tablouri din colecția Coroanei României. Ca să nu mai existe discuții, trebuie menționat pentru monarhiștii mai slabi la carte că prin Testamentul Regelui Carol I, datat 14/26 februarie 1899, colecția sa de picturi celebre a fost încredințată Coroanei României. Amintitul testament spune după cum urmează: „Galeria mea de tablouri, exact cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu, Bachelin, va rămâne pe veci și în întregul său în țară, ca proprietate a Coroanei României”. E inutil să adăugăm faptul că instituția „Coroana României” era a Statului Român! Dacă nu lipsesc tablourile, cum se face că John Kreuger, fostul ginere al Regelui Mihai (a fost căsătorit cu fiica regelui, Irina) a donat Muzeului de Artă al României tabloul Madona cu Pruncul de Francesco di Marco Raibolini (1450- 1517), zis Il Francia? Cum a intrat în posesia acestui tablou, dacă nu cumva avea talente de Iozefini? Să mai notăm, în treacăt, că potrivit biografiei autorizate „Michael of Romania: The King and the Country (2005)”, semnată de Ivor Porter, un prieten al familiei regale, care citează din jurnalul intim al reginei-mamă Elena, familia regală a scos din țară tablouri cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de căsătoria viitoarei regine Elisabeta a IIa. Potrivit aceluiași jurnal, două din aceste tablouri, semnate de El Greco, au fost vândute în 1976. Evident nimeni nu știe cum aceste piese din Patrimoniul Național au ajuns în posesia fostului suveran sau a mamei sale. E o impietate, bănuiesc, să întrebi așa ceva. Direct Lezmajestate! A existat o Operațiune „Duduia” a serviciilor de informații, deschisă în 1975, pentru recuperarea acestor tablouri. A bătut pasul pe loc, s-a vorbit chiar pe mituirea … Elenei Ceaușescu. Cert este că după Revoluție, cazul a fost reluat. A fost înființată o Comisie destinată recuperării tablourilor din Patrimoniul Național, comisie înființată prin HG nr. 572 din 22 august 1991.

Câte ar mai fi de scris?

În vara anului 1993 s-a făcut o plângere în justiție, la Geneva, împotriva fostului suveran…Suma de grefă - un milion și jumătate de franci elvețieni - nu a fost depusă, iar acțiunea a fost respinsă. Ulterior, procesul s-a mutat în SUA, dar și acesta a fost închis de autoritățile române. Numele celor care au tras de timp și au închis procesele există. Sunt mari și sunt încă în politică! Numai că cele 18 dosare privind cele două procese se află și acum în Arhiva Corpului de Control al Primului- Ministru! Offf și câte ar mai fi de zis și scris! Dar să nu politizăm discuția!