Editura Evenimentul si Capital

UN EDITORIAL CARE-I VA INDIGNA PE REGALIȘTI. Regele Mihai merge, în fine, la Judecata Istoriei! România lui Cristoiu

Autor: | | 51 Comentarii | 29636 Vizualizari

La Librăria Cărturești, din Centrul Capitalei, unde principalul miros e de Facebook, deoarece localul e frecventat cu precădere de june și juni care nu cumpără nimic (obosesc dacă trebuie să citească mai mult decît un SMS), dar intră că-i cool să fii văzut aici, există un despărțămîntspecial, de lucrări dedicate Regelui Mihai.

Sînt multe cărți pe rafturi. N-are nici un rost să le cumperi pe toate. E de-ajuns să citești una, pentru a-ți spune că le-ai citit pe toate. Pentru că toate nu sînt rodul inteli genței curioase, dispuse să judece obiectiv, ci rodul trăirilor, mai precis al unei singure trăiri:

Admirația, împinsă pînă la leșinul suspinînd, față de subiect, Regele Mihai. Regele Mihai a fost o personalitate complexă și contradictorie.

Dintre toate aspectele acestei personalităţi, definitorie mi se pare cea de personaj-martor, dar și făcător de Istorie.

Voind odată să pun o picătură de lămîie într-o emisiune grețos de dulce despre Regele Mihai, am zis, glumind, că Majestatea Sa ar merita nu numai interesul, dar și admirația noastră, pentru că l-a cunoscut pe Mareșalul Antonescu. N-am zis, ca să nu rănesc monarhismul celor din platou, că l-a și închis în cămara de timbre a lui taicăsău. Am zis doar că Regele Mihai, ajutat și de Dumnezeu, a supraviețuit fizic tuturor marilor personalități ale istoriei noastre și ale Istoriei europene, pe care le-a cunoscut. Nu numai că le-a cunoscut, dar a și făcut cu ele Istorie.

Din acest punct de vedere, ar fi interesant de știut dacă Regele Mihai a ținut un Jurnal sau dacă și-a scris memoriile. Precizez asta, deoarece toate interviurile date de Regele Mihai după 1947 sînt lipsite de orice relevanță ca document istoric. De la întrebările care nu sînt întrebări, ci niște trîntiri cu capul în țărînă, urmate de o tîrîre în coate și genunchi pentru a pupa papucul interlocutorului, pînă la răspunsuri care nu sînt răspunsuri, ci niște ridicări maiestuoase din umeri, interviurile, chiar și cele de o carte, date de Rege sînt din punct de vedere documentar nule. Pentru a afla adevărul despre Audiența Mareșalului din 23 august 1944, am citit cu creionul în mînă toate referirile Majestății Sale la acest moment. Nu mi-a fost de nici un folos. Regele, unul dintre cei trei participanți la acest moment istoric, își schimbă radical mărturiile asupra unor fapte exacte, de la o perioadă istorică la alta, în funcție de interesele sale politice. După 1990, de exemplu, în climatul favorabil Mareșalului Antonescu, Regele nu mai e, ca în interviurile anterioare, dușman al lui Ion Antonescu, pe care-l prezintă la audiență într-o lumină caldă. Cînd climatul se schimbă, și varianta în piatră a Mareșalului e spartă cu ciocanul bolșevic, Regele are din nou o părere proastă despre cel cu care a condus România în anii Războiului Sfînt. Regele Mihai a fost unul dintre cei mai privilegiați martori ai Istoriei românești.

Din nefericire, pînă acum n-am beneficiat de fructele unei asemenea ipostaze. De aceea nu pot decît să deplîng faptul că pînă acum în spațiul public n-a circulat nici măcar un zvon despre vreun jurnal ținut în secret de Rege, despre vreun manuscris pus la păstrare pentru a fi publicat doar după moarte sau despre vreun interviu veritabil, sincer, dureros de sincer, cu Majestatea Sa. Ar putea exista un asemenea document? Ar putea.

Sînt însă sigur că dacă ar exista, el nu va vedea niciodată lumina tiparului, deoarece moștenitorii, așa cum au procedat cu fizicul Majestății Sale, în ultimii ani, i-au arestat și memoria, din motive lesne de înțeles dacă ne gîndim la Interes.

Regele Mihai n-a fost numai un martor al Istoriei. A fost și un făuritor de Istorie. Aceasta e, după opinia mea, dimensiunea care justifică în chip corect emoția națională stîrnită de vestea morții sale.

Dacă a fost făuritor de Istorie, dacă a fost așadar un personaj istoric, cum se explică faptul că tot ce s-a scris pînă acum despre Rege merită doar coșul de gunoi prin nota definitorie de maculatură peste care s-au așternut doar dulcegării de Cult al Personalității în varianta sa duioasă? Se explică foarte simplu.

Discutînd despre ce scriem fiecare dintre cei care colaborăm la Evenimentul zilei despre Regele Mihai, Dan Andronic m-a prevenit că el se va ocupa de Regele Simbol sau, cum zice mai tînărul meu confrate, de Regele de Poveste. Dan Andronic a pus punctul pe i. De la plecarea din țară în 1947 și pînă azi, Regele Mihai n-a fost văzut o clipă altceva decît o un simbol.

Un simbol nu al personalității făuritoare de Istorie, ci un simbol al Victimei, al Mioriței care behăie la Istorie. Regele Mihai n-a fost judecat niciodată pînă acum în chip științific ca personaj istoric, cum s-a întîmplat și se întîmplă cu toate marile personalități din trecutul nostru, toate supuse judecății critice, indispensabile în fixarea unui loc și a unui rol, ci doar ca Victimă a cuiva sau a ceva. El a fost rînd pe rînd simbolul Victimei lui Antonescu, a lui Stalin, a lui Ion Iliescu, și în fine a propriei familii. Nici o carte dintre cele dedicate lui Mihai I nu e scrisă altfel decît cu mînie și cu lacrimi. Cu mînie față de cei care l-au oprimat pe bietul Rege. Cu lacrimi față de destinul tragic al Regelui.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI