Casa Regală a României desfășoară, prin Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, cele mai ample acțiuni din anul în curs.
Conform unui comunicat emis cu acordul Regelui Mihai I, Custodele Coroanei a întreprins, între 8 și 11 octombrie, acțiuni de consolidare a relațiilor cu Regatul Hașemit al Iordaniei.
“Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul buletin de presă:
Vizită regală în Iordania, 8-11 octombrie 2017
În zilele de 8-11 octombrie 2017, Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei și Principele Radu au efectuat o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei. A fost cea mai amplă vizită externă a Familiei Regale din anul 2017.
Duminică, 8 octombrie 2017, în cursul după-amiezii, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu au sosit la Amman. La Aeroportul Internațional Regina Alia, Altețele Lor Regale au fost întâmpinate de Alteța Sa Regală Principesa Muna Al-Hussein, mama suveranului hașemit, și de ambasadorul României în Iordania, Excelența Sa domnul Nicolae Comănescu.
Custodele Coroanei și Principele Radu au fost însoțiți în vizita din Iordania de un grup de rectori ai universităților din România, condus de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliul Național al Rectorilor, de secretarul de Stat din Ministerul Educației, dl Gigel Paraschiv, de președintele Comitetului Sportiv și Olimpic Român, dl Mihai Covaliu, precum și de directorul executiv al Crucii Roșii Române, dl Ioan Silviu Lefter.
În prima zi a vizitei, luni, 9 octombrie, Principesa Moștenitoare Margareta a vizitat Semiluna Roșie a Iordaniei. Aici, Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu Preşedintele Semilunii Roşii iordaniene, E.S. dl. dr. Mohammed Al-Hadid și cu membrii Comitetului Director. Cu ocazia vizitei, Principesa Moștenitoare, președinta Crucii Roșii Române, a fost distinsă cu Medalia de Aur a Semilunii Roșii Iordaniene.
Vizita Principesei Moştenitoare a continuat la Centrul Național de Oncologie “Regele Hussein” unde Alteţa Sa Regală a fost primită de Principesa Ghida Talal, Preşedinta Centrului. Instituția medicală, fondată în orașul Amman cu ani în urmă, are astăzi una dintre cele mai avansate tehnologii în tratarea și cercetarea cancerului din întreaga regiune a Orientului Apropiat.
De asemenea, în aceeaşi zi, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au vizitat Comitetul Olimpic iordanian. Aici, Alteţele Lor Regale s-au întâlnit cu Principele Feisal Al-Hussein, Președintele Comitetului. În România, Comitetul Sportiv și Olimpic se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui Mihai I.
Prima zi a vizitei regale la Amman s-a încheiat cu prânzul oferit de Principesa Muna Al-Hussein în onoarea Alteţelor Lor Regale. Au luat parte membri ai Guvernului iordanian şi personalități ale societăţii iordaniene. De asemenea, au fost prezente personalități din delegația românească, participantă la vizita Altețelor Lor Regale.
În cursul zilei de marți, 10 octombrie 2017, a doua zi a vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, Altețele Lor Regale au continuat bogata agendă a vizitei.
Principele Radu a vizitat Comitetul Național Paralimpic al Iordaniei și a fost întâmpinat de Alteța Sa Regală Principele Mered al Iordaniei, președintele Comitetului Național Paralimpic din țara sa. Principele Radu este patronul regal al Comitetului Național Paralimpic din România.
În cursul dimineții de marți, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Consiliul Iordanian de Asistență Medicală, aflat sub președinția Alteței Sale Regale Principesa Muna Al-Hussein. La întâlnire a luat parte delegația rectorilor din România, condusă de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România.
Marți, la ora amiezii, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au vizitat, împreună cu întreaga delegație universitară, cu membrii Comitetului Sportiv și Olimpic Român și cu reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România cimitirul regal din Amman, unde s-au recules la mormântul Regelui Hussein al Iordaniei, precum și la mormântul fondatorului statului iordanian, Regele Abdullah I.
La Societatea Regală de Științe, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a întâlnit cu conducerea societății și cu rectorul și prorectorii Universității Tehnologice “Principesa Sumaya”. Au luat parte rectorii universităților din România care participă la vizită.
Principele Radu a avut apoi o întâlnire cu ministrul Învățământului Superior și Cercetării Științifice, dl profesor Adel Tweisi. A luat parte întreaga delegație a rectorilor români.”