În opinia magnatului citat de Agerpres, la acest deznodământ se poate ajunge numai doar dacă blocul comunitar nu va emite obligaţiuni perpetue pentru a ajuta statele membre cu probleme, precum Italia.

Soros a subliniat că pagubele provocate de noul coronavirus economiei zonei euro vor persista „mai mult decât crede majoritatea oamenilor”.

De asemenea, miliardarul în vârstă de 89 ani a precizat că evoluţia rapidă a virusului înseamnă că un vaccin eficient va fi greu de pus la punct şi de aceea este ferm convins că obligaţiunile perpetue, precum cele utilizate de Marea Britanie pentru a finanţa războaiele împotriva lui Napoleon, ar permite supravieţuirea UE.

„Dacă UE nu va putea lua în discuţie acum acest subiect, ar putea să nu supravieţuiască provocărilor cu care se confruntă în prezent. Aceasta nu este o posibilitate teoretică, ar putea fi o realitate tragică”, a declarat George Soros, conform Reuters.

Aşa cum a completat sursa citată, obligaţiunile perpetue nu trebuie răscumpărate niciodată, ci doar dobânzile trebuie plătite continuu. Este vorba despre dobânzi constante, care presupun un grad mare de încredere al investitorilor în entitatea care le emite.

Altfel, George Soros a apreciat că UE va trebui să îşi menţină ratingul AAA pentru a emite astfel de obligaţiuni perpetue şi astfel va fi nevoită să aibă puterea de a strânge taxe pentru a acoperi costul obligaţiunilor.

Soros a oferi şi o soluţie mai-marilor de la Bruxelles, sugerând direct că UE ar putea pur şi simplu să autorizeze taxe în loc să le impună.

Referindu-se la ceea ce s-a întâmplat în Italia odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus, Soros a spus că această ţară a fost tratată incorect de către UE şi Germania. „Relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat, care favorizează Germania, a fost una incorectă în ceea ce priveşte Italia, care era deja bolnavul Europei şi apoi a fost ţara cel mai grav lovită de COVID-19”, a spus miliardarul.

George Soros a fost născut în Ungaria şi a devenit renumit după ce în anul 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină.

În ultimii ani, el a devenit ţapul ispăşitor al naţionaliştilor şi al partizanilor teoriei conspiraţiei, atât în Europa cât şi în SUA. Ambele tabere îl acuză mai ales de susţinerea imigraţiei ilegale prin intermediul acţiunilor sale umanitare.