Regele monedelor Bitcoin din România, audiat în celebrul dosar Ayahuasca

Regele monedelor Bitcoin din România, audiat în celebrul dosar Ayahuasca

Printre persoanele mai mult sau mai puțin celebre, pe care procurorii DIICOT le-au găsit în clinica unde se consumau droguri, se numără și George Rotariu, cel mai cunoscut dealer de monede Bitcoin.

În total, în actele procurorilor apar 41 de persoane, în frunte cu chestorul Gelu Oltean (foto), fost șef al ”Doi și-un Sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, și iubita acestuia Vanessa Youness, ambii arestați pentru trafic de droguri de mare risc.

Ieri, EvZ v-a prezentat cazul vedetei de la ”Vocea României”, Bogdan Vlădău, care a consumat ceai de Ayahuasca, despre care anchetatorii spun că ar conține droguri de mare risc. Azi, EvZ, vă prezintă un alt nume important, care a fost prezent în interiorul clinicii deținute de Vanessa Youness, unde ”samanul” Thomas Lishman le servea drogul celor prezenți. Este vorba despre George Rotariu (foto jos), care este cel mai cunoscut dealer de criptomonede Bitcoin, din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la Rotariu, procurorii DIICOT au aflat că printre cei care au consumat ceaiul de Ayahuasca au fost, inclusiv organizatorii, Gelu Oltean și iubita lui Vanessa Youness. George Rotariu a mai declarată că ritualul șamanic a început seara, în jurul orei 20.00, când fiecare dintre participanți au primit ”aproximativ 20 ml de ceai, preparat din Ayahuasca, într-un pocal, și au băut tot conținutul”. Înainte de a bea, mai susține Rotariu, cei prezenți au aflat că ceaiul de Ayahuasca este legal pe teritoriul României. Asta, deși multe dintre probele adunate de procurorii DIICOT, conțineau droguri de mare risc, așa cum s-a dovedit la analizele efectuate în laboratoarele de specialitate ale DIICOT.

Potrivit unor surse oficiale, George Rotariu este unul dintre cei mai mari jucători pe piața monedelor Bitcoin din România. El a director executiv la BTR Exchange SRL, firma care a înregistrat domeniul Bitcoin România, și care în 2018 a avut o cifră de afaceri de 17.2 milioane lei, și un profi net de peste 500.000 de lei.

Pe de altă parte, potrivit mass media, societatea unde Rotariu este director executiv a cumpărat o vilă de epocă, în centrul Bucureștiului, în zona Pieței Romane, care a fost vândută cu suma de două milioane de euro. Societatea în cauză a construit o platformă online, cu ajutorul cărora românii tranzacționează criptomonede și care avea la începutului anului trecut peste 150.000 de utilizatori.