Regatul Daciei - un proiect rusesc pentru români

Regatul Daciei - un proiect rusesc pentru români

Rusia era hotărâtă să ia locul Imperiului Otoman ca forță dominantă în regiune, dar principatele române intraseră și în atenția Austriei, care înaintase în Europa de Sud-Est de la sfârșitul secolului al XVII-lea, scrie Hitchins Keith în „Scurtă istorie a României”.

Pe măsură ce Imperiul Otoman dădea semne de slăbiciune, celelate mari puteri analizau posibilitățile de-i împărți teritoriul încă vast.

Rusia era puterea mai agresivă. I-a înfrânt pe otomani în trei războaie – 1768-1774, 1787-1792 și 1806-1812 – și și-a extins astfel influența asupra țărilor române, până la exercitarea unui protectorat informal asupra lor.

„Proiectul grecesc”

Stabilirea unor legături statornice ale țărilor române cu Rusia a devenit principalul obiectiv al conducătorilor ruși, obiectiv enunțat de Ecaterina cea Mare în „proiectul grecesc” din anii 1770 și 1780.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prefigurând alungarea turcilor din Europa și chiar renașterea Imperiului Bizantin, ea a propus, ca partea a reorganizării teritoriilor principatelor române, unirea Moldovei și a Țării Românești în „Regatul Daciei”.