În urmă cu 4 ani, Traian Băsescu se poziționa ferm împotriva acceptării de refugiați. Fostul șef de stat era de părere că România face o mare greșeală dacă va primi refugiați, în condițiile în care țara noastră nu are capacitatea de a le oferi condițiile necesare și, totodată, reprezintă un risc pentru securitate. În același an, istoricul Neagu Djuvara compara mișcările migraționiste cu invadarea Imperiului Roman. Mai mult decât atât, acesta privea cu mult pesimism fenomenul, invocând faptul că musulmanii sunt extrem de conservatori și nu pot asimila valorile, obiceiurile țării în care se stabilesc.

În ce măsură s-au concretizat temerile românilor cu privire la populația musulmană, stabilită pe teritoriul României, în ce condiții trăiesc imigranții, care sunt poveștile lor și ce presupune procesul de integrare, Evenimentul Zilei a aflat chiar de la actorii implicați direct în fenomen.

„Românii și imigranții, ca o familie”

În ciuda valului de reacții negative din urmă cu 4 ani, în opinia directorului centrului din București, Carmen Cristea, imigranții s-au integrat foarte bine în societatea românească: „Sunt foarte bine văzuți, sunt acceptați de comunitate. Sunt ca o familie. Eu sunt de 8 ani în acest centru, niciodată nu au fost conflicte sau divergențe. Românii sunt destul de indugenți. Avem persoane venite din Iran, Irak, Bangladesh și chiar Somalia. Sirienii nu stau mult pe aici, pentru că se pot descurca singuri și-și închiriază apartamente în oraș”.

Plină de entuziasm și totodată, emoționată, Carmen Cristea a rememorat două cazuri ale unor „femei-eroine”. Un caz exponențial al imigrantului care și-a depășit condiția pe teritoriul României este cel al unei mame singure: „Acum câțiva ani am avut o femeie care a aflat că este însărcinată aici, în România. Tatăl nu era cunoscut. Se descurca foarte greu, iar noi am ajutat-o cu tot ceea ce am putut. Până la urmă, mi-a cerut voie să aducă pe cineva în centru, care să aibă grijă de copil, pentru că ea își găsise un loc de muncă. I-am dat voie… Pleca foarte de dimineață din centru, în timp a pus bani de-o parte și și-a închiriat o garsonieră în București. Era o femeie singură, dar cu atât de multă putere, într-o țară în care nu cunoștea pe nimeni! Iar mie mi se face pielea de găină când îmi aduc aminte de asta… Patricia o cheamă, mi-a rămas întipărit în minte numele ei.

Așadar, iată! Când omul vrea să se integreze, reușește!”, a rememorat Carmen Cristea. O femeie din Somalia este de asemenea, un caz atipic: „Mai am și o somaleză în centru, are doi copii, tatăl e din Suedia. Ea a făcut greșeala că în România și-a declarat un nume și noi i-am dat statut de refugiat în baza acestuia. În Suedia, însă, a declarat alt nume și nu o primesc acolo din acest motiv. Ea pleacă și stă la bărbatul ei până când o prind autoritățile suedeze și o trimit înapoi. Bărbatul ei are job acolo, nu poate să renunțe. Ea se chinuie tare mult cu copiii aceia. Până la urmă, și-a găsit un loc de muncă, a ieșit din programul de integrare, dar fiind familie monoparentală, o ținem în centru”, a povestit comisarul-șef de poliție Carmen Cristea.

„Era imposibil de supraviețuit”

Rizhin Miran este un caz fericit. Locuiește împreună cu soțul– frizer la un salon din cartier, și cei trei copii în centrul din București, și-și amintește cu groază momentele trăite în țara sa de origine, Irak: „Înainte duceam o viață normală, dar când a început războiul, când a apărut Isis, brusc, nu am mai avut nimic. Nici siguranță, nici apă, nici curent electric, absolut nimic. Era imposibil de supraviețuit acolo, mai ales pentru că aveam copii. Din acest motiv am și decis să vin în România”, a dezvăluit Rizhin emoționată.

În vârstă de 29 de ani, Rizhin Miran a activat în sistemul medical în Irak. Timp de 4 ani, până la vârsta de 25 de ani a lucrat ca asistentă și este ferm hotărâtă că vrea să-și crească cei 3 copii în România, diferențele dintre cele două state fiind majore: „Sincer, înainte să ajung aici, nu știam nimic despre România, nici măcar numele. A fost pur și simplu o șansă de care am profitat. Acum sunt hotărâtă să-mi cresc aici copiii. Mă simt mult mai liberă în România, diferența este foarte mare. Este o țară mult mai sigură”.

Pentru Rizhin, normalitatea înseamnă România. Totodată, pentru ea, viitorul înseamnă România, chiar dacă mai mulți membri ai familiei sale au rămas la mii de kilometri distanță: „Mi-a fost foarte greu să plec din țara de origine, încă mă afectează acest lucru. Familia mea, părinții și fratele au rămas în Irak. Doar eu, soțul și copiii am venit aici, în România”, a dezvăluit Rizhin. Rizhin este fascinată de București. Cunoaște zonele importante, dar cel mai mult îi place să meargă la cumpărături, în piață. Ea cunoaște atât limba engleză, cât și română, despre care spune că nu este foarte grea: „Dacă mergi la școală, la cursuri de limba română, este foarte ușor să o înveți, mai ales dacă știi limba engleză și alfabetul latin. Dacă nu mergi și zici că e greu, nu o să reușești”

Le place jocul „Rațele și vânătorii”

Aga (8 ani), Ana (un an și 10 luni) și Asa (6 ani) sunt cei 3 copii ai lui Rizhin. Aga, fiul cel mare învață la o școală din apropierea centrului din București. Îi place foarte mult matematica și educația fizică. Se înțelege foarte bine cu colegii, cu care joacă frecvent fotbal și rațele și vânătorii. Mai mult, este pasionat de taekwondo. Dacă majoritatea copiilor de vârsta sa vor să devină fie polițiști, fie medici, în cazul fetelor, Aga a declarat cu sinceritate că încă nu știe ce vrea să se facă atunci când va fi om mare. Se bucură din plin de copilărie și spune că Batman este super-eroul său preferat. La adresa copiilor români, Aga are doar cuvinte frumoase: „Sunt foarte buni cu mine, învățăm și ne jucăm împreună. Sunt foarte deschiși, asta îmi place foarte mult la ei”.

Confirmarea vizavi de relația solidă dintre imigranți și români vine și din partea Andreei, un copil în vârstă de 10 ani, implicat activ în activități educaționale, atât în cadrul școlii, cât și în cadrul centrului pentru refugiați, prin intermediul acțiunilor desfășurate de ONG-ul Salvați Copiii. „Colegi migranți am mai mulți în școală. Sunt foarte prietenoși, iar noi, românii, îi primim de fiecare dată cu brațele deschise”.

Când au văzut metroul au rămas cu gura căscată

Copiii din cadrul centrului din București beneficiază în mod constant de implicarea organizațiilor neguvernamentale. Salvați Copiii oferă asistență materială, ce presupune medicamente, îmbrăcăminte, produse de curățenie, consiliere psihologică, câte două ore pe zi în timpul săptămânii și sprijin la teme. În perioada ianuarie-mai, 11 români și 12 migranți au participat în cadrul mai multor activități desfășurate în afara centrului: „O dată pe săptămână, timp de 4 ore pe zi, am organizat mai multe acțiuni în afara centrului. Am fost la muzeu, la film, ne-am plimbat prin parcuri. Am fost în Parcul Regele Mihai I, am plantat flori în ghiveci, dar cel mai mult le-au plăcut cățărările. Când au văzut metroul, au fost de-a dreptul fascinați. Vor să-i duc la înot, dar este destul de riscant, deci mai vedem…”, a spus Oana Teodorescu, asistent social la Salvați Copiii.

Programa școlară este pe placul copiilor migranți, însă cei care nu cunosc alfabetul latin întâmpină probleme de adaptare. Dacă din partea colegilor există maximă deschidere, același lucru nu se poate spune și despre profesori, care se simt stingheri în prezența unor tineri de altă naționalitate: „La școală la ei învață foarte mult despre Coran. La noi sunt mult mai multe materii și asta le place. Cu toate acestea, este foarte greu de acei copii care nu cunosc alfabetul latin și sunt măricei. La școală sunt marginalizați, ținuți în ultima bancă. Depinde și de clase, pentru că există cazuri fericite, cu copii integrați, care merg în mod constant la ore. Ei dau examen de limba română la finalul anului și primesc un certificat, plus recomandarea de a se înscrie la în clasa potrivită cunoștințelor. Depinde foarte mult și de părinți, de nivelul lor de educație”, a mai dezvăluit Oana Teodorescu.

Cei mai mulți proveneau din Irak

Mii de refugiați și-au găsit liniștea în România. Dintre aceștia, câteva sute sunt cazați în cele șase centre regionale din București, Giurgiu, Galați, Timișoara, Maramureș și Rădăuți. Centrul cu cea mai mare capacitate din țară este cel din Capitală. Situat în zona Baicului, pe strada Vasile Stolnicul și dat în folosință din anul 1999, centrul din București gestionat de Inspectoratul General pentru Imigrări are o capacitate de 320 de locuri, cu posibilitate de suplimentare de 50 de locuri. În urmă cu 2 ani, când fenomenul migraționist luase mare amploare, centrul atinsese un record privind capacitatea. Nu mai puțin de 270 de solicitanți de azil și refugiați s-au cazat în centrul din București, majoritatea fiind sirieni. În prezent, în centrul din Baicului sunt cazate 121 de persoane, dintre care 43 de copii. Cei mai mulți provin din Irak (39) și Iran (25), dar sunt găzduite și persoane din Camerun, Somalia, Nigeria, Maroc, Afganistan și Sudan. Camerele au dimensiunea unei garsoniere, au baie proprie și câte 4 paturi, spre deosebire de celelalte, care au câte 10-12. Solicitanții de azil și refugiații primesc în mod constant de la statul român și organizațiile neguvernamentale sprijin financiar, aspect prezentat de Carmen Cristea, director al centrului din București, comisar-șef de poliție: „Pe toată perioada în care un solicitant de azil stă în centru, este scutit de plata utilităților. Acesta primește 16 lei pe zi de la IGI, dintre care, 10 lei pentru mâncare și 6 lei bani de buzunar. Iarna, primește 100 de lei pentru haine și 670 de lei pentru mâncare”.

Peste 60% dintre migranți, respinși

Dacă solicitanților de azil li se acceptă cererea de ședere pe teritoriul României, primesc fie protecție subsidiară, fie statutul de refugiat. Astfel, sunt înscriși în programul de integrare, au drepturi ca orice cetățean român, mai puțin dreptul de a alege sau de a fi ales. De asemenea, au acces gratuit la cursuri de limba română, dreptul să muncească și dreptul la cazare într-unul dintre centrele menționate, pe o perioadă de un an de zile. Excepție fac însă cazurile vulnerabile – familiile monoparentale, persoanele cu handicap, persoanele vârstnice fără pensie, care au drept de cazare nelimitat. Dintre cei cazați în centrul din București, majoritatea nu-și caută un loc de muncă, ci se mulțumesc cu cei 480 de lei pe care-i primesc de la Inspectoratul General pentru Imigrări, care aparține de Ministerul Afacerilor Interne: „Foarte puțini muncesc. Atât timp cât se lucrează cu forme legale, statul român nu le mai dă bani și atunci preferă să stea în centru, unde primesc cei 16 lei pe zi”, a dezvăluit Carmen Cristea. În timp ce statul român le oferă bani pentru mâncare și condiții de cazare, singurele fonduri europene care vin în sprijinul refugiaților sunt cele pentru îmbunătățirea condițiilor de recepție. Mai mult, organizațiile neguvernamentale le oferă tichete de masă și asistență medicală gratuită. Pentru eficientizarea cheltuielilor și siguranță, solicitările de azil sunt analizate minuțios, afirmă Carmen Cristea. Mai bine de jumătate dintre cereri sunt respinse: „Peste 60% dintre solicitări sunt respinse. Am avut un număr foarte mare de respinși când a fost conflictul din Siria. Acum, s-a diminuat cererea, sunt foarte mulți care nu reprezintă cazuri excepționale. Vin pentru a avea un nivel de trai mai bun și automat, îi respingem, din moment ce nu au motive întemeiate să plece din țara de origine”, a declarat Carmen Cristea.

Un nou centru pentru refugiați

România va avea un nou centru de refugiați, la Crevedia (Dâmbovița). Inspectoratul pentru Imigrări a obținut 800.000 de euro nerambursabili de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar proiectul va fi finalizat în 2021. Inițial, acest centru – al șaptelea, va găzdui cel puțin 100 de refugiați.

Te-ar putea interesa și: