În prima jumătate a anului 2018, 900 de persoane au solicitat azil în România, iar în 282 de cazuri a fost recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecţie subsidiară. Totodată, 948 de beneficiari ai unei forme de protecţie au fost înscrişi în programele de integrare.
În primul semestru al anului 2018, au fost depuse 900 de cereri de azil, cu 55% mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut.
Referitor la ţara de origine, cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din state precum Irak, Siria şi Iran, iar cele mai multe cereri au fost depuse la centrele din Timişoara şi Bucureşti.
A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil şi a fost respectat principul nereturnării, iar toţi solicitanţii de azil şi persoanele care au primit protecţie internaţională au beneficiat de documente de identitate şi, după caz, de documente de călătorie, se spune întrun comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Totodată, în ceea ce priveşte accesul la o nouă procedură de azil, au fost înregistrate 125 de cereri, faţă de 47 în perioadă similară a anului 2017.
Analiza efectuată a reliefat faptul că, în această perioadă, poliţiştii de imigrări au soluţionat 521 de cereri de protecţie internaţională în etapă administrativă, în 282 de cazuri fiind acordată o formă de protecţie, dintre care 152 le-a fost recunoscut statutul de refugiat şi 130 le-a fost acordată protecţia subsidiară.
În perioada de referinţă, 948 de persoane au fost înscrise în programul de integrare, peste 400 sunt din Irak, 360 din Siria, 63 din Afganistan şi alte ţări.
Pe linia procedurii de determinare a statului membru responsabil cu analizarea cererilor de azil depuse de solicitanţii de protecţie internaţională, au fost transmise 190 de cereri pentru transferul străinilor în alte state membre. Totodată, a fost realizat transferul în România pentru 108 persoane în conformitate cu prevederile Regulamentului Dublin.