Promisiunile neonorate se răzbuna asupra celor care le-au făcut. O constata acum preşedintele socialist francez Francois Hollande, o vor constata şi corifeii uselisti într-un viitor nu prea îndepărtat. Alianţa de centru-dreapta din România trebuie să-şi calibreze discursul în raport cu situaţia economică şi socială reală, chiar dacă acest lucru nu ar rezulta în avantaje electorale imediate. Claritatea morală este mai importantă decât numărul de locuri câştigate în Parlament.
Câteva mi se par temele pe care ar merita mers înainte. Mai întâi, trebuie spus că nu se pleacă de la zero, că în ultimii opt ani în România s-a purtat o mare bătălie pentru constituirea unui sistem viabil de instituţii ale statului de drept. Acestea sunt ameninţate dinspre stânga, cum s-a văzut cât se poate de clar în ultimele trei luni. Stânga din România nu este una înrădăcinată în tradiţia socialismului democratic ci în aceea a unui autoritarism corupt, cinic, clientelist, oligarhic şi kleptocratic. Nu este una anti-totalitara, dovada ca agendă ei este încă dictată de un bolşevic impenitent precum Ion Iliescu şi de un fost colaborator al Securităţii ce-şi zice conservator.
Alianţa forţelor de centru-dreapta are o ereditate politică şi morală, îşi asumă luptele forţelor democratice din trecut împotriva tiraniilor extremiste, se recunoaşte în valorile aparate de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu, Mihail Fărcăşanu , Corneliu Coposu, Ioan Barbus, Constantin Ticu Dumitrescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca. În acelaşi sens, opţiunea euro-atlantica a forţelor de centru-dreapta este una non-negociabila. La fel şi condamnarea dictaturii comuniste că ilegitima şi criminală.
Filosofia economică a unei asemenea alianţe ţine cont de experienţele catastrofice ale socialismului etatist, ale egalitarismului colectivist. Ideile economice ale acestei orientări sunt legate de moştenirea lui Hayek şi Mises. Scopul este să se dezvolte clasa de mijloc, spiritul antreprenorial şi să se depăşească iluziile statului-dadaca, în realitate o mascaradă menită să camufleze privilegiile unei profitocratii parazitare. Chestiunile sociale sunt extrem de importante: soluţiile liberalismului economic accentuează creşterea prin producţie, nu prin redistribuire forţată, dictată de organisme auto-desemnate. Dreapta respinge orice aranjament instituţional menit să impună cetăţenilor noi experimente de inginerie socială.
Acolo unde stânga accenueaza relativismul moral, alianţă de centru-dreapta ar trebui să insiste asupra tradiţiei înţeleasă ecumenic, sub semnul toleranţei şi al patriotismului luminat. Europa unită nu înseamnă dispariţia patriilor culturale. Acolo unde stânga pariază pe un nou izolaţionism politic cu înclinaţii către Est, această alianţă trebuie să le spună alegătorilor că ea garantează apartenenţa la spaţiul civilizational definit prin cultură libertăţii.