Referendumul pentru modificarea Constituţiei ar putea fi organizat până la sfârşitul acestui an

Premierul Victor Ponta vrea referendum pentru modificarea Constituţiei până la sfârşitul acestui an.

Premierul Victor Ponta a declarat că modificările la Constituţie ar putea fi adoptate în această sesiune parlamentară, dacă liberalii nu blochează proiectul.

 „În această sesiune parlamentară urmeaza a fi adoptată revizuirea Constituției. Aici există o mare reticență din partea colegilor de la PNL. Tot ce au susținut până acum în ultimii doi ani în cadrul comisiei, acum, într-un fel s-au razgandit. Fac apel la seriozitate, și la decizie. Dacă nu mai e valabil ce au susținut în ultimii doi ani, să o spună. Probabil că influența PDL va fi covârșitoare asupra lor. Altfel putem merge mai departe”, a declarat premierul.

El a precizat că propunerile făcute până în acum au fost examinate de Curtea Constituţională şi de la Comisia de la Veneţia.

„Propunerile au fost examinate de Curtea Constituțională a României și Comisia de la Veneția și practic trebuie doar să finalizăm textul și să avem până la sfârșitul acestui an referendumul cu 30% cvorum”, a mai spus Victor Ponta.