EXCLUSIV. DECLARAŢIE ZGUDUITOARE. Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru: "Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur!"

EXCLUSIV. DECLARAŢIE ZGUDUITOARE. Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru: "Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur!"

Judecătoare Aspazia Cojocaru, unul dintre cei nouă magistraţi CCR care au dat verdictul în cazul referendumului, care are ca efect întoarcerea Preşedintelui Traian Băsescu la Cotroceni, l-a criticat dur pe colegul său, Ion Predescu.

Indignată de declaraţia colegului său, Ioan Predescu, dată pentru ziarul Gândul, în care acesta a spus că "am luptat şi noi cum am putut", precum şi de faptul că presa titrează că "Aspazia Cojocaru a înclinat balanţa CCR", judecătoarea ne-a declarat: "Ce înseamnă înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. Întrebaţi toţi studenţii mei. Unul singur dacă găsiţi să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătaţi. Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă "Am luptat şi noi cât am putut"?! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea! ". Cine este Aspazia Cojocaru Este prima femeie care a ajuns în componenţa CCR. A fost numită judecător de către Camera Deputaţilor, în 2004, pentru un mandat de nouă ani. Are 66 de ani, este născută în Lozna, Botoşani. E căsătorită şi are un copil. A absolvit Facultatea de Drept - Universitatea Bucureşti, în 1972, şi Facultatea Internaţională de Drept Comparat, Strasbourg, Franţa, 1978 - 1980. Specializată în drept civil, în 1991 a primit Premiul Academiei Române "Nicolae Titulescu". Prof. univ. dr este autor şi coautor al numeroase tratate şi monografii. CITIŢI ŞI:

  • Judecătorul CCR Ion Predescu:"Când, domnule, când am declarat pentru Gândul?Azi?"