Câțiva zeci de europarlamentari din toate grupurile politice din Parlamentul European au transmis o scrisoare deschisă la adresa premierului României, prin care își exprimă consternarea în legătură cu referendumul pentru definirea familiei.
Un număr de 47 de europarlamentari au întocmit o scrisoare de schisă prin care precizează că „redefinirea familiei” în urma referendumului din România ar putea dăuna copiilor din unele familii.
Mai exact, europarlamentarii dau exemplul copiilor care provin din familiile monoparentale, a celor care sunt crescuți de parteneri necăsătoriți, copiilor care sunt crescuți de părinți sau cei care provin din familii curcubeu.
„Această redefinire a familiei are potențialul de a dăuna copiilor din toate familiile, prin promovarea mesajului că familiile monoparentale, partenerii non-căsătoriți și copiii, bunicii care își cresc nepoții, familiile curcubeu și toate celelalte familii care nu se încadrează în definiția îngustă propusă de referendum nu merită să fie recunoscute și protejate”, se arată în scrisoarea deschisă.
Semnatarii documentului arată că prin referendum, România devine complice la încălcările drepturilor omului și că este împotriva drepturilor tuturor ce trăiesc în familii „non-tradiționale”.
„Permiterea efectuării acestui referendum promovează retorica anti-LGBTI și încurajează discursul prin ură și violență împotriva persoanelor LGBT. Nu putem permite ca acest limbaj legal să pună persoanele LGBT, inclusiv copiii și copiii LGBT în familii curcubeu, într-o poziție vulnerabilă și în încălcarea flagrantă a dreptului fundamental la nediscriminare, așa cum este consacrat în Legea drepturilor omului a UE.
Convenția ONU privind drepturile copilului - ratificată de toate statele membre ale UE, inclusiv România - nu definește niciodată o familie între un bărbat și o femeie, acordând tuturor copiilor aceleași drepturi, indiferent de cine sunt părinții lor”, se arată în scrisoarea deschisă, care a fost semnată de un număr de 47 de europarlamentari.