Directoarea din Ministerul Sănătăţii Mihaela Ela Udrea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzată că a primit mită bani şi produse cosmetice de la mai multe persoane, chiar în biroul său din minister, pentru a aviza puncte de lucru farmaceutice.
Anchetatorii spun că în perioada 16 aprilie - 27 august Mihaela Udrea a primit în biroul său din Ministerul Sănătăţii, de la şase persoane, sume de bani şi produse cosmetice, pentru avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.
Procurorii DNA atrag atenția, în refereratul cu propunere
- Numărul de fapte săvârşite de inculpată într-un interval relativ scurt demonstrează că această conduită se înscrie într-un comportament generalizat, care implică luarea de mită în majoritatea situaţiilor în care inculpata interacţionează cu un agent economic.
- Cinismul inculpatei în a persevera în această practică de a lua bani şi cadouri în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu transpare cu atât mai evident cu cât a continuat să primească mită chiar după audierea sa din data de 15.06.2015 la Direcţia Naţională Anticorupţie într-o altă cauză. În consecinţă, deşi ştia că există o cauză în care DNA face cercetări în legătură cu modul în care compartimentul în care lucrează îşi desfăşoară activitatea, la câteva zile după audiere, respectiv la data de 26 iunie, ia un plic cu bani de la Ceapa Zaharia.
- Existenţa unor sectoare la nivelul administraţiei publice în care corupţia este generalizată şi unde se stabileşte practic o legătură automată între exercitarea atribuţiilor de către funcţionar şi primirea unei mite reprezintă un fenomen extrem de periculos pentru buna funcţionare a statului.
- Aceste situaţii duc la neîncrederea generalizată a cetăţenilor în instituţiile publice şi aduc o atingere semnificativă liberei concurenţe, un principiu esenţial într-o economie de piaţă, în condiţiile în care sunt favorizaţi operatorii economici dispuşi să dea mită. Mai mult, costul suplimentar pe care îl implică pentru agenţii economici faptele de corupţie se reflectă în calitatea şi preţul serviciilor de care beneficiază publicul.
- Pericolul social al faptelor trebuie analizat având în vedere şi particularităţile domeniului sănătăţii în societatea românească. În condiţiile în care această zonă suferă de o lipsă cronică de resurse, cu efecte dramatice asupra societăţii, faptele prin care o parte din aceste resurse sunt transformate în beneficii nelegale obţinute de funcţionarii publici apar cu atât mai mult ca inacceptabile.
- O reacţie fermă a organelor judiciare la adresa acestor persoane poate avea ca efect diminuarea fenomenului corupţiei în sistemul sănătăţii publice şi poate contribui la o funcţionare transparentă a acestuia.
Flagrant în birou
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vineri dimineaţă procurorii au reţinut-o pentru 24 de ore pe Mihaela Ela Udrea, director al Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Ministerul Sănătăţii, pentru şase infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată.
Joi, procurorii au organizat un flagrant, asupra directoarei fiind găsită suma de 2.000 de lei, iar în biroul acesteia au fost descoperite, la percheziţii, mai multe plicuri în care erau aproximativ 4.000 de lei şi mai multe produse cosmetice.