Reduta la care SRI nu renunță

Reduta la care SRI nu renunță

Reduta la care SRI nu renunță. În Parlament se dă bătălia finală. Nu pentru buget. Nu pentru pensii. Nu pentru salariul minim. Nici măcar pentru soarta SIIJ. Nu!

Reduta la care SRI nu renunță. Adevăratul război în acest moment este pentru șefia Comisiei speciale de control a activității Serviciului Român de Informații. Este reduta la care Eduard Hellvig, directorul SRI, nu renunță nici în ruptul capului. Dacă nu el, atunci cine altul îl propulsează în această poziție pe Cristian Chirteș?

Faimosul binom SRI-DNA a dispărut

De când Eduard Hellvig a fost numit de către Klaus Iohannis directorul Serviciului Român de Informații, primind în această calitate și girul Parlamentului, această instituție s-a retras cât s-a putut de demn din mizeria în care o aduseseră George Maior și Florian Coldea, desigur cu binecuvântarea sau chiar după o schemă proprie a lui Traian Băsescu.

Faimosul binom SRI-DNA a dispărut. Desigur, nu și din dosarele penale aflate în curs, unde protocoalele își produc încă efectul. Și nici din practica unor ofițeri mai mărunți ai Serviciului sau procurori, deveniți dependenți de asemenea practici.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai funcționează și „culoarele” din Justiție, mai ales în zonele în care Traian Băsescu a reușit să-și planteze magistrați, cu scopul transparent de altfel de a se proteja la nevoie pe sine, de a-și proteja apropiații, de a șantaja și neutraliza adversarii. Am închis paranteza.

S-a încetățenit practica plasării în această poziție cheie a unui dansator politic pe sârmă

La cireașa de pe tort, nici SRI ca instituție și nici Eduard Hellvig, ca reprezentant al principalului serviciu secret al țării, nu pot renunța nici în ruptul capului. Pentru liniștea „cadrelor”, poziția de șef al Comisiei de control din Parlamentul României este vitală.

De aceea, în mod tradițional, deși neortodox, adică neconstituțional, s-a încetățenit practica plasării în această poziție cheie a unui dansator politic pe sârmă. Adică a unui om mai mult decât apropiat serviciului secret. Un personaj controlat. Mereu și mereu.

Și, într-o asemenea măsură, încât acesta, la rândul său, să nu controleze serviciul secret ci, în cel mai bun caz, să mimeze acest lucru în numele celei mai importante puteri în stat. Puterea legislativă. Ei bine, așa stând lucrurile, după ce PNL a împărțit cu ceilalți parteneri din coaliție, dar și cu PSD-ul și AUR, ultimele comisii parlamentare rămase cu pozițiile încă neocupate, s-a ales, cum era de așteptat, cu șefia Comisiei de control SRI.

Reduta la care SRI nu renunță

Aici Eduard Hellvig va avea un cuvânt greu de spus. Și se pare că a făcut prima mișcare pe tabla de șah. Intenționează să-l împingă în față pe Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș. Acesta este senator, după ce a avut și o bună experiență ca deputat. E drept, a dat-o în bară, susținându-l cu încăpățânare pe Ervin Molnar la Apele Române.

Este un punct pe cât de intersant, pe atât de sensibil și dureros. Legat de scandalul de la Apele Române, care a făcut zile în șir deliciul presei, știind că un apropiat al lui Eduard Hellvig, Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a explodat literalmente și i-a solicitat premierului Florin Cîțu să facă curățenie în această instituție.

Miezul scandalului a fost decizia mult comentată a lui Ervin Molnar, protejatul lui Cristian Chirteș, de a elibera din poziția importantă de la Apele Române un specialist de primă mărime, Ovidiu Ianculescu, pentru ca în locul acestuia să fie numită, pe pile, o domnișoară devoalată de presă că nu are niciun habar în domeniul pe care era pusă să-l controleze.

În realitate, adevărata țintă era Cristian Chirteș

„Cum așa?” – a explodat Rareș Bogdan. „Noi ne-am angajat să venim cu specialiști în toate pozițiile importante, și iată ce facem!”. Aparent, ținta era Ervin Molnar. În realitate, adevărata țintă era Cristian Chirteș. Acesta avea un antecedent care nu-i scăpase lui Rareș Bogdan.

A propus „pe algoritmul politic”, în poziția de secretar de stat la Ministerul de Externe, un pădurar. Pe Bogdan Aurescu l-au luat durerile de cap. Pe Rareș Bogdan, așijderea.

Și mai există detalii nenumărate în aceeași logică. În aceste condiții, mă întreb dacă este sau nu adevărat dacă din tot ce are Senatul României mai bun în materie de liberali, Eduard Hellvig să-l fi ales tocmai pe Cristian Chirteș pentru șefia celei mai sensibile comisii.

Răspunsul la această întrebare îl vom afla foarte repede.