Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, luni, că o soluție posibilă pentru reducerea evaziunii fiscale ar fi plata defalcată a TVA. El a precizat că aceasta va fi analizată cu toată seriozitatea înainte să fie adoptată în Parlament.
„Această chestiune o tratez cu toată seriozitatea, am primit foarte multe semnale din partea mediului de afaceri. Mă interesează şi mă preocupă foarte mult şi ceea ce ne dorim este: având în vedere că România ocupă o poziţie foarte proastă, adică reuşeşte să colecteze numai 75% din încasările din TVA, trebuie să găsim o soluţie pentru a majora încasările, pentru că altfel înseamnă că tolerăm o economie la negru sau economie la gri, care face evaziune fiscală. Pentru acest lucru trebuie să găsim soluţii. Soluţia TVA splitat este o soluţie posibilă şi o vom analiza cu toată seriozitatea înainte de a o adopta în Parlament şi, bineînţeles, în prealabil, la nivel politic”, a spus liderul ALDE, la Parlament, citat de Agerpres.
Guvernul a adoptat, la sfârșitul lunii trecute, printr-o ordonanţă, instituirea plăţii defalcate a TVA, aceasta fiind obligatorie de la 1 ianuarie 2018. Cabinetul Tudose estimează că prin aplicarea noii măsuri vor fi obţinute venituri suplimentare bugetare de circa 6 miliarde de lei până în anul 2020.