Sunt persoane care au încercat din răsputeri să se ferească de credite. Chiar dacă, de nevoie, au luat un împrumut, şi l-au achitat conştiincios, pentru că nimic nu le îngrozeşte mai tare decât ideea de a ajunge restanţieri.
Ei bine, chiar şi aşa, nu au eliminat orice risc. Dacă o rudă apropiată care are un credit suferă un accident şi decedează, atunci cel rămas în viaţă preia datoria, ]n anumite cazuri. Este una din regulile contractelor dintre clienţi şi bănci.
Pentru că şocul suferit de cel care preia creditul şi care a trecut totodată printr-o experienţă dureroasă este mare, firmele care se ocupă de recuperarea datoriilor s-au gândit să le vină în ajutor, cu asistenţă psihologică. Acesta este unul din planurile Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC). De asemenea, cei care nu achită creditele pentru că au ajuns şomeri sau pentru că nu-şi organizează bine bugetul familial ar putea avea parte, în viitor, de consilierea unor specialişti, spune Cristian Ionescu, preşedintele AMCC.
Restanţe în scădere
Majoritatea creditorilor s-au ocupat de "grosul" creanţelor anii trecuţi. Datoriile persoanelor fizice pe care diverşi creditori le-au vândut recuperatorilor au fost, în ultimele trei luni din 2010, de 262 milioane de euro, valoare aproximativ egală cu totalul vânzărilor din primele nouă luni. În primele trei luni din 2011, valoarea a scăzut la 168,74 milioane euro. Datele sunt valabile pentru firmele membre AMCC.
Întreaga piaţă, incluzând restanţele de colectat în numele creditorilor sau în nume propriu, de către firmele de profil membre ale AMCC, a fost anul trecut de 1,66 miliarde euro. Însă, în 2011, Cristian Ionescu se aşteaptă la o contracţie cu 25-30%. În ultimul timp, băncile au devenit mai maleabile cu restanţierii, iar unele le-au prelungit termenele de plată, spun recuperatorii.
Doar 307 euro – atât este valoarea medie a datoriei pe care firmele de profil au avut-o de colectat în primul trimestru. Din această sumă, s-au recuperat efectiv, în medie, 112 euro.
Încercările firmei de a încasa şi restul creditului nu se opresc însă, practic, niciodată, spune Georg Kovacs, director general al firmei de recuperare EOS KSI. Există însă şi datornici a căror "urmă" se pierde.
"Ne-am ocupat de creditele unor cetăţeni turci care au plecat din ţară şi la care am renunţat, pentru că valoarea de recuperat era depăşită de costuri", a spus Cristian Ionescu, preşedintele Coface. Până la 100 de datornici ai companiei au scăpat de plata datoriei.