Rectorii universităților din România și-au ales președintele

Rectorii universităților din România și-au ales președintele

Sorin Cîmpeanu a fost desemnat preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor.

Sorin Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, a fost reales, vineri, preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR).

"Astăzi, 18 septembrie 2020, la Braşov - Universitatea "Transilvania", în cadrul reuniunii Plenului Consiliului Naţional al Rectorilor din România (CNR), în prezenţa unui număr de 69 de rectori , reprezentanţi ai universităţilor româneşti, a fost aleasă, prin vot secret, noua conducere a CNR, cu 68 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", se arată într-un comunicat al CNR.

Mihnea Costoiu desemnat secretar general al CNR

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit comunicatului, vicepreşedinţi ai CNR au fost aleși Ioan Vasile Abrudan - Universitatea "Transilvania" din Braşov; Leonard Azamfirei - Universitatea de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş; Valer Daniel Breaz - Universitatea "1 Decembrie 1918 " din Alba Iulia; Ghiţă Bârsan - Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu din Sibiu; Dan Caşcaval - Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi; Cristiana Cristureanu - Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti; Daniel David - Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj; Nicolae Istudor - Academia de Studii Economice din Bucureşti; Viorel Jinga - Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti; Diana-Asinefta Moş - Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; Iliuţă-Costel Negricea - Universitatea Româno-Americană din Bucureşti; Marilena Gabriel Pirtea - Universitatea de Vest din Timişoara; Valentin Popa - Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava; Marian Preda - Universitatea din Bucureşti; Sorin Radu - Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu; Cezar Ionuţ Spînu - Universitatea din Craiova; Radu Văcăreanu - Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti.

"Plenul CNR a validat şi obiectivele pentru a construi, în următoarea perioadă, un mediu universitar . Acesta va fi pregătit să răspundă atât provocărilor situaţiei epidemiologice, cât şi standardelor de calitate şi cerinţelor pieţei muncii. Astfel încât, chiar şi în condiţii speciale, să se poate menţine continuitatea şi creşterea calităţii activităţilor didactice şi de cercetare ştiinţifică, a competitivităţii fiecărei universităţi şi a învăţământului superior ca sistem în noul cadrul european", se mai arată în comunicatul de presă, potrivit agerpres.ro.