Editura Evenimentul si Capital

Record inedit în „orașul fără verdeață”. Parc nou, construit exclusiv de voluntarii constănțeni

Autor: | | 1 Comentarii | 1215 Vizualizari

"Constanța Restart", asociația avocatului constănțean Cătălin Filișan, care în ultimul an a mobilizat societatea civilă plantând pomi în zonele fără spații verzi, a reușit o acțiune în premieră în oraș și în România. A construit, într-o singură zi, un parc întins pe o suprafață de 1,2 hectare, în nordul Constanței, lângă Facultatea de Medicină a Universității Ovidius.

Aproape 1000 de constănțeni, de toate vârstele și de diverse profesii, au răspuns, astăzi, apelului adresat de avocatul Cătălin Filișan și de echipa lui din asociația "Constanța Restart" pentru a participa la cea mai mare acțiune de plantare pomi din oraș. Voluntarii, care s-au adunat pe platoul din fața universității, pregătiți cu unelte și echipament corespunzător pentru plantarea a peste 200 de tei, cedri, mesteceni, tuia etc, au aflat că participă de fapt la nașterea unui nou parc.

“Ne-am strâns pentru a realiza ceva ce nu prea s-a făcut în Constanța și în România prin munca voluntarilor. Dacă până acum am anunțat că plantăm 200 de copaci, va anunț acum că o să facem un parc. În 23 martie 2019 se naște parcul Ovidius, sau Parcul cu tei. Fiecare dintre voi vă veți pune aici munca și sufletul în ceea ce, peste ani, va fi un loc de plimbare”, li s-a adresat Cătălin Filișan, voluntarilor.

Organizatorii, asociația "Constanța Restart" și Universitatea Ovidius, au realizat și un proiect, pregătind astfel în detaliu înfățișarea viitorului parc, care pe lângă pomii plantați va avea alei, locuri de relaxare, bănci etc.

Acțiunile asociației “Constanța Restart”, începute anul trecut în primăvară, au luat amploare, sute de copaci fiind plantați în diverse cartiere din “orașul fără verdeață”, numărul participanților fiind din ce în ce mai mare. La acțiunea de astăzi s-au alăturat zeci de jandarmi, avocați, procurori, finanțiști, chiar și câțiva politicieni veniți pe “persoană fizică”.

Proiectul Parcului Ovidius din Constanța a fost realizat în întregime cu resursele voluntarilor și ale câtorva sponsori generoși. “Este cea mai mare acțiune a noastră, Constanța Restart, în parteneriat cu Universitatea Ovidius. De două luni ne pregătim. Ne-am unit forțele, două echipe de oameni muncitori și am realizat ceea ce vedeți acum pe teren. Simțim cu toții nevoia unui unui parc în Constanța. Și decât să stăm să ne plângem că nu avem nici un parc, am zis că mai bine punem mâna, gândim, găsim soluții și muncim. Și în final, iată că am reușit”, a declarat Cătălin Filișan.

Urmează etapa a doua a proiectului, montarea sistemului de irigat, realizarea aleilor și amplasarea mobilierului urban. În Constanța se zvonește deja că avocatul Cătălin Filișan, prin acțiunile sale de amenajare a spațiilor verzi în “orașul fără parcuri” s-ar pregăti, de fapt, să candideze pentru funcția de primar, la alegerile locale din 2020. “Nu candidez la nimic. Toată mișcarea asta pe care eu am dezvoltat-o este străină de politică și așa va rămâne. Vă promit”, a dezmințit, avocatul Cătălin Filișan, zvonurile.

Cum arată baia lui Nicolae Ceauşescu! Elena Ceauşescu a cerut să fie poleită cu aur

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI