Comuna cu număr record de asistaţi social. Oamenii petrec şi mănâncă seminţe toată ziua

Comuna cu număr record de asistaţi social. Oamenii petrec şi mănâncă seminţe toată ziua

În comuna Lungani sunt înregistraţi 386 de asistaţi social. Iar cei mai mulţi, peste 200 de oameni ajutaţi integral de statul român, trăiesc în satul Crucea.

Pe uliţele dintre casele dărăpănate, oamenii îşi petrec cea mai mare parte din zi cântând sau mâncând seminţe alături de vecini. Ioan Corobuţă, edilul interimar din comuna Lungani a declarat: „Aţi văzut cum trăiesc locuitorii din satul Crucea. Familiile sunt numeroase, au câte 5-6 copii. Încă un lucru important de menţionat este faptul că mulţi dintre ei sunt neştiutori de carte. Indiferent unde le-am oferi un loc de muncă, când ajung acolo, chiar dacă angajatorul are nevoie de muncitori, nu-i primeşte pe ei. I-am trimis la târguri de locuri de muncă, dar nu-i primeşte nimeni. Îi trimiţi într-o întreprindere, dar ce să facă ei acolo dacă ei nu ştiu nimic?“, spune primarul din Lungani.

Singura solicitare în schimbul ajutorului social ar fi să presteze câteva ore de muncă în folosul comunităţii, deşi nu toţi le îndeplinesc. Mulţi sunt scutiţi de la muncă, potrivit primarului. „Au de făcut câte 20-30 de ore lunar, în funcţie de câţi bani au primit. Avem foarte multe persoane care sunt scutite de la muncă în folosul comunităţii. Avem şi bătrâni pe care nu putem să-i punem la muncă. Dar sunt unii pe care scoatem la muncă“, mai spune Corobuţă.

In timp ce locuitorii satului Crucea stau adunaţi pe la câte o poartă de pe uliţa principală, plângându-se de lipsuri, microbuzele unei firme de transport în comun fac câte patru curse zilnic între comuna Lungani şi municipiul Iaşi. Ceilalţi locuitori din comună merg mai toţi la muncă, la 40 de kilometri de casă, şi spun că veniturile le sunt suficiente pentru un trai decent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi plăteşte către asistaţii social din judeţul Iaşi peste 3.000.000 lei lunar, sumele cele mai mari mergând către locuitorii din Lungani, relatează stiriadeiasi.