Record istoric pentru acțiunile Fondului Proprietatea

Record istoric pentru acțiunile Fondului Proprietatea

Acțiunile Fondului Proprietatea au atins joi, 30 mai 2019, un nou record, de 1,0150 RON, cu 15% peste valoarea de 0,8830 RON pe acţiune înregistrată la sfârșitul anului trecut și cu 138% mai mult față de 0,4270 RON, prețul de închidere per acțiune la finele lui 2011, anul în care Fondul a fost listat pe Bursa de Valori București.

 

Comentând pe marginea nivelului curent atins de preţul acțiunilor, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: „Prețul de 1.00 RON este valoarea nominală stabilită de Statul Român pentru despăgubirea cetățenilor români care nu au putut fi compensați în natură cu proprietățile pierdute în timpul regimului comunist, înainte de listarea Fondului pe Bursa de la București. Suntem extrem de încântați să vedem că toți acești ani de muncă și dedicare pentru a crea valoare acționarilor noștri se reflectă în prețul din piață al acțiunilor Fondului. De asemenea, din septembrie 2010, când Franklin Templeton și-a început mandatul și până în prezent, am distribuit 1,1696 RON/acțiune sub formă de dividende și returnări de capital, inclusiv dividendele care urmează să fie plătite la începutul lunii iulie.”

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit unui comunicat de presă, de când Administratorul Fondului a preluat conducerea Fondului Proprietatea, a reușit să obțină următoarele:

  • Prețul acțiunii a urmat un trend ascendent în mod constant, având un randament total de peste 165% de când Fondul a fost listat pe Bursa de Valori București, în ianuarie 2011.

  • Randamentul total al VAN/acţiune este de 84%, raportat la decembrie 2010.

  • Discountul între prețul acțiunii Fondului și VAN/acțiune a scăzut de la o medie aproximativă de 55,7% în 2011, la un nivel mediu de 35,3% de la începutul acestui an, și a atins un nivel minim record de 20,08% în aprilie 2015.

  • Pe parcursul ultimilor opt ani, Fondul a distribuit acționarilor un total de 11,95 miliarde RON (3,27 miliarde USD). Prin urmare, Fondul a distribuit acționarilor 1,1696 RON/acțiune, echivalentul a aproximativ 6,32 miliarde RON, doar sub formă de dividende și returnări de capital.

  • În plus, Fondul a răscumpărat peste 45,7% dintre acțiunile sale inițiale, echivalentul a 6,29 miliarde de acțiuni prin intermediul a 10 programe de răscumpărare regulate, precum şi 5 oferte, cu o valoare totală de 5,63 miliarde RON.