Realitatea din teren îl contrzice pe Cuc. „Autostrada muzeu” rămâne pustie

Realitatea din teren îl contrzice pe Cuc. „Autostrada muzeu” rămâne pustie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încredinţat realizarea unei noi expertize tehnice pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, Institutului de Proiectări Transporturi Auto Navale şi Aeriene (IPTANA). Noua expertiză realizată de IPTANA va dura două luni, iar în funcţie de rezultatele ei, CNAIR va stabili ce lucrări mai sunt necesare

De aproape două luni, nimeni nu a mai lucrat pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj –Deva, pentru care constructorii spanioli au solicitat recepţia în 12 august. În unele locuri, în pământul de pe marginea „autostrăzii – muzeu”, aşa cum este numită de tot mai mulţi români, au crescut pepeni verzi, care şi-au întins vrejurile în apropierea carosabilului, informează ziarulunirea.ro.

Marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a încredinţat realizarea unei noi expertize tehnice pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, Institutului de Proiectări Transporturi Auto Navale şi Aeriene (IPTANA). Contractul în valoare de 135.000 de lei publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, contrazice afirmaţiile făcute vineri, 4 octombrie, de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta declara că o expertiză tehnică pe tronsonul de 21 de kilometri al autostrăzii din vestul ţării se află în curs de finalizare şi de îndată ce ea se va încheia, Lotul 3 al A1, între localităţile hunedorene Ilia şi Holdea, va fi deschis circulaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei 21 de kilometri au rămas pustii, iar cel mai recent anunţ cu privire la deschiderea lor, făcut de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este pus la îndoială.

„Imediat cum s-a finalizat expertiza, deschidem lotul. Deci, e o problemă, aş spune, de două săptămâni pentru a deschide Lotul 3. Vom da drumul traficului pentru că odată finalizată expertiza, vom avea volumul lucrărilor care trebuie făcute pe acest lot. Vor exista limitări de viteză în zonele cu denivelări”, declara vineri, la Deva, ministrul Răzvan Cuc.

Noua expertiză realizată de IPTANA va dura două luni, iar în funcţie de rezultatele ei, CNAIR va stabili ce lucrări mai sunt necesare. În afară de ministrul Răzvan Cuc, nicio autoritate nu s-a mai pronunţat oficial cu privire la data deschiderii autostrăzii.

În schimb, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura, care au monitorizat proiectul, susţin că încă din 12 august, autostrada din vestul ţării putea fi deschisă, iar lucrările suplimentare aşteptate puteau fi realizate sub trafic.

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA. Construcţia celor 21 de kilometri trebuia finalizată în luna mai 2016.