Realitatea îl contrazice pe premier. Preţul combustibililor creşte zilnic

Cu toate că premierul a anunţat că preţurile la carburanţi nu s-au scumpit şi nu se vor scumpi, iată că realitatea îl contrazice. Conform siteului peco-online.ro, care actualizează zilnic preţurile de la majoritatea benzinăriilor din România, atât preţurile la motorină cât şi la benzină au crescut şi continuă să crească

Patronatele transportatorilor au cerut să se întâlnească cu Mihai Tudose, premierul României, în vederea discutării suplimentă- rii accizei pe carburant, doar unul dintre cei cinci reprezentanţi ai breslei, respectiv Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), a fost chemat la Palatul Victoria, iar discuţiile s-au axat mai mult pe îmbunătățirea sistemului de rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA).

Totuşi, prim-ministrul și ministrul de Finanțe, Ionuţ Mişa, au dat asigurări că nu se vor înregistra creșteri de preț la carburanți începând cu 15 septembrie și 1 octombrie, în condițiile în care prețul petrolului va rămâne constant. Dacă se vor înregistra totuși majorări de preț prim-ministrul a declarat că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri. Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, că: „Preţurile la combustibili s-au majorat de când s-a anunţat accizarea. Practic, pentru un plin la un camion, astăzi, plătim cu 100 de euro mai mult. La 10 tone de combustibil, costurile noastre cresc cu 1.000 de euro. Astăzi, în România, există 150.000 de unităţi, camioane şi autocare, asta fară ca să mai punem la socoteală şi taxiurile, pentru că şi ei sunt afectaţi”.