Reacții șocante după demiterea șefului Antidrog! E un BUFON. Lucruri ascunse ies la iveală! Ce spune Ministrul Sănătății

Reacții șocante după demiterea șefului Antidrog! E un BUFON. Lucruri ascunse ies la iveală! Ce spune Ministrul Sănătății

Chestorul Sorin Oprea a fost demis săptămâna aceasta de către Ministrul Carmen Dan, iar Evenimentul zilei a prezentat în exclusivitate această informație. Reacțiile societății civile și ale Ministerului Sănătății nu au întârziat să apară.

Agenția Națională Antidrog, o agenție ineficientă

Asociația Română Anti-SIDA a început colaborarea cu Agenția Națională Antidrog încă de la înființarea acesteia din 2002, când era coordonată de chestorul Pavel Abraham. Despre colaborarea cu ANA povestește pentru EVZ Maria Georgescu, directorul executiv ARAS. ”Pe vremea lui Abraham agenția era de sine stătătoare, independentă, a Guvernului României, fiind subordonată direct primului ministru. Datorită agenției, de la vremea aceea a apărut legea consumului de droguri, pentru că până în 2004 nu am avut o astfel de lege. Noi făceam prevenire în afara legii oarecum și i-am spus domnului Abraham că ne mor oamenii. Poate și noi am pus presiune și s-a realizat acea lege, care statutează ce înseamnă reducerea riscurilor, că are voie să consume, dar nu are voie să dețină droguri. După 2010, agenția s-a desființat, iar tot ce făcea aceasta a fost preluat de către Ministerul de Interne într-o direcție. După aceea, ANA a fost condusă de domnul Sorin Oprea. Noi nu am fost mulțumiți de felul cum s-au schimbat lucrurile, chiar dacă domnia sa era deschis și atent la ce spuneam noi, societatea civilă. Mereu spunea ”Da” chiar dacă nu se întâmpla nimic. Iar explicația era că degeaba ne-a spus nouă ”Da”, pentru că avea niște șefi mai sus, iar aceștia spuneau că nu se poate. A devenit astfel o agenție ineficientă și va rămâne în continuare o agenție ineficientă dacă va rămâne la Ministerul de Interne. Acum este momentul oportun pentru a se muta agenția. Aceasta ar trebui împărțită în două: direcția de reducere a cererii de droguri ar trebui să rămână la MAI, iar direcția de prevenire a efectelor secundare a consumului de droguri și tratament ar trebui să treacă la Ministerul Sănătății. Din punctul meu de vedere, de când există ANA, pe Ministerul Sănătății nu l-a durut capul de această boală și de acești oameni, spunând tot timpul că nu e treaba lor, ci a agenției. Și da, agenția a făcut ce a putut. Tratamentul trebuie să fie al Ministerului Sănătății – e vorba de tratament. Consumul de droguri devine o boală cronică, deci paciențíi trebuie îngrijiți de Ministerul Sănătății. Mi-e frică să nu fie numit un director politic și să vrea să bage toți consumatorii de droguri la psihiatrie și să vrea să îi detoxifieze. Mi-e frică să nu facem un regres”, a declarat pentru EVZ Maria Georgescu, directorul executiv Asociația Română Anti-SIDA.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

O agenție netransparentă condusă de un bufon

Alina Dumitriu, directorul executiv de la Sens Pozitiv, este de părere că, până de curând, ANA ”a fost condusă de un bufon, care nu înțelegea nici basic-ul consumului și adicției de droguri. Agenția ar trebui mutată de la MAI în coordonarea directă a primului ministru și ar trebui reformată total. Ar trebui făcute niște training-uri interne cu privire la consumul de droguri: să nu vorbească despre tratament pentru adicția de ”iarbă” - auzi astfel de lucruri și te doare capul. Sunt ong-uri care au câte 600 de locuri disponibile pentru metadonă, iar ANA 150 locuri (câte 50 în fiecare centru), cel puțin astea sunt informațiile pe care le am, căci ANA nu e foarte transparentă. Agenția nu finanțează serviciile ong-urilor, noi avem infrastructură, avem expertiză, mai avem nevoie de fonduri. Ne-am dori ca Agenția să fie un partener al ong-urilor și să fie un sprijin pentru noi. Următorul director sper să nu fie investit numai cu funcție, ci și cu putere, o persoană cu expertiză, căci altfel vine degeaba. Chiar mi-aș dori să am cu cine să colaborez. Chiar mi-aș dori ca atunci când vin oamenii la mine și îmi zic că vor să se lase de droguri, să am unde să-i trimit. Nu poți să zici ca director ANA că au locuri pentru metadonă la centre, iar când ajung acolo nu sunt primiți că nu au locuri. Mi se pare inadmisibil acest lucru. Chiar m-m bucurat când a fost demis. Am avut o zi fericită. Sper să vină cineva care să facă o schimbare. Cred că toți cei din societatea civilă își doresc mutarea agenției din subordinea MAI, o agenție formată din milițieni”, a declarat Alina Dumitriu pentru EVZ.

CIADO: Agenția Națională Antidrog a fost o construcție oscilantă și măcinată de orgolii

Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO) consideră că numirea următorului director al agenției trebuie să fie fie una corectă și valorică, fără interese, compensații sau alte asemenea situații regretabile. ”Ministerul Afacerilor Interne are câțiva specialiști în antidrog de excepție, ofițeri valoroși, recunoscuți pe plan intern și internațional. Unii dintre ei au avut de-a lungul timpului realizări în activitatea de cercetare și sunt autori de lucrări în domeniul antidrog. Numele lor sunt recunoscute și respectate în toate segmentele antidrog, atât în prevenirea cât și în combaterea fenomenului. Până în acest moment, ANA a fost o construcție oscilantă și măcinată de orgolii, iar în ultimii ani s-a degradat semnificativ din punct de vedere al eficienței și credibilității sociale. Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, trebuie să construiască o Agenție puternică, cu resurse financiare și logistice suficiente, altfel riscând să devenim o țară cu un consum necontrolabil. Nu cifrele prevalențelor ne îngrijorează, ci perioada foarte scurtă în care am ajuns la aceste cifre precum și trendul crescător”, declară Gigel Lazăr, președintele executiv CIADO.

Eroarea MAI

Directorul Executiv al Alianței pentru Lupta Împotriva Aloolismului și Toxicomanilor (ALIAT), Viorel Roman, a declarat pentru EVZ că nu știe dacă acest lucru este o victorie sau nu. ”Dorința noastră este ca statul român și Guvernul să acorde atenție și interes către această instituție și către oamenii pe care ar trebui să-i deservească și să-i ajute. Trebuie să vedem cât de mult își dorește Guvernul ca această instituție să funcționeze. Nu poți să faci intervenție cu 20% din bugetul ANA, restul fiind salarii. Așa am văzut vehiculat în presă. Cred că noul director ar trebui să fie din zona sănătății, poate chiar cineva din ONG-uri, cu experiență în a lucra cu beneficiarii, care știe foarte bine contextul social în care consumatorii de alcool și de droguri funcționează. ANA este, în momentul de față, în subordinea MAI, iar acest lucru este o eroare foarte mare. Nu poți să ai o agenție care să se ocupe de starea psihică și binele unor oameni care consumă substanțe ilegale, iar tot aceeși instituție îi urmărește și condamnă. Este un conflict foarte mare. Ar trebui mutată în juristidicția Ministerului Sănătății”, conchide acesta. De aceeași prărere este și președintele Federației Internaționale a Comunității Educative Secțiunea România, profesorul Mareș Toma, care este de părere că nu cu polițiști se poate face prevenire, ci cu specialiști. ”Mi-aș dori mai multă activitate din partea ANA, să aibă mai multe acțiuni de pregătire a personalului agenției, mai ales pentru cei care lucrează cu tinerii. Noi de la FICE am avut o colaborare bună cu cei de la Agenție și cu domnul Sorin Oprea”, a declarat acesta pentru EVZ.

Ce spune Ministerul Sănătății

Contactată telefonic de jurnaliștii EVZ, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat că ”eu cred că povestea aceasta nu ar trebuie neapărat gestionată de Ministerul Sănătății. Pacienții care au acest tip de patologie, da, dar strategia antidrog nu ar trebui gestionată de către noi. Categoric, ar trebui o colaborare mai bună între minister și agenție cprivitor la pacienții care au acest tip de adicție, cu siguranță, pentru că este un flagel care există și ne este jenă să-l recunoaștem și care creează anumite probleme la nivelul spitalelor de acest tip”, conchide aceasta.

 

În apărarea sa, chestorul Sorin Oprea, proaspăt demis de la conducerea ANA, a declarat pentru EVZ referitor la traseul pe care l-a avut Planul Național Strategic: „Noi am elaborat planul în timpul util, iar în septembrie 2016, l-am depus. Planul a fost conceput de partenerii instituționali și cei ai societății civile, nu a fost elaborat numai de ANA. În sistemul de tehnică legislativă, el a intrat până la nivel guvernamental. Guvernul de la acea vreme, în ultimele două luni când trebuia să îl pună în aplicare, nu l-a mai pus. Din momentul acela lucrurile s-au complicat pentru că s-a schimbat guvernul, iar din ianuarie 2017 a început altă avizare. Noul guvern nu a vrut să își asume ce au semnat ceilalți. La câteva luni s-a schimbat din nou guvernul, iar procedura s-a reluat. În momentul de față, planul se află de două luni la Ministerul Justiției. Așteptăm ca acesta să își pună ultima semnătură, iar planul este gata.”

Planulul de Acțiune al Strategiei Naţionale Antidrog, amânat la nesfârşit şi adoptat după aproape 800 de zile!