O polițistă este anchetată după ce a nu a băgat în seama o tânără hărțuită pe stradă.
Polițistă reclamată pentru că tocmai ea nu a respectat legea. O femeie a sesizat oamenilor legii faptul că a fost hărțuită pe stradă, unde a avut parte de un avans din partea unui bărbat.
Reacție incredibilă din partea polițistei
Acest lucru s-a întâmplat după doi ani de la intrarea în aplicare a Legii care sancționează hărțuirea stradală .Reclamanta a avut parte de o reacție incredibilă din partea polițistei care a primit sesizarea. Într-o discuție neoficială, omul legii i-a spus reclamantei că ea s-ar simți bine dacă un bărbat necunoscut i-ar spune pe stradă că vrea să o sărute.
În opinia polițistei, acest lucru ar însemna că este o femeie atrăgătoare. Femeia a sesizat comportamentul politistei iar Poliția Capitalei a comunicat că a demarat o verificare internă asupra comportamentului polițistei.
Polițistă: Te-a înjurat, ți-a zis... nu știu. Asta, să mor eu, „Dacă nu, te sărut!”, nu semnifică nimic, nu este o infracțiune! Tânără: Adică trebuie să se ajungă la o infracțiune? Polițistă: Dar nu ți-a făcut nimic, practic, băiatul ăla! Tânără: Dumneavoastră nu v-ați fi speriat în locul meu? Polițistă: Că zice unul că mă sărută? Eu m-aș simți bine, înseamnă că sunt frumoasă dacă vrea să mă sărute, că nu sărută orice urâtă de pe stradă!
Dialogul a fost purtat de două femei, și anume o tânără care a mers să sesizeze incidentul prin care a trecut cu câteva zeci de minute înainte precum și o tânără polițistă de la Secția 18. Discuția a continuat. Omul legii nu a înțeles de ce femeia a apelat la sprijinul oamenilor legii
Replici dure între cele două femei
Tânăra: Și ar trebui să mă simt măgulită în momentul acela? Că un băiat, un bărbat pe care nu îl cunosc vine cu mâinile întinse spre mine? Polițistă: Cu mâinile întinse în ce sens? Așa? Tânără: Nu, nu voia să îmi dea în cap! Voia să mă prindă, din ce a zis el, să mă sărute! Vi se pare normal?
Polițista insistă că fapta descrisă nu întră în sfera Codul Penal. Ea uită de legea care prevede amendă pentru hărțuirea stradală. Legea este în vigoare de doi ani. Ea a fost adoptată deoarece 8 din 10 femei spun că nu se simt în siguranță când merg noaptea pe stradă. Motivul îl reprezintă tocmai avansurile nedorite. Fapta se sancționează cu amenzi de până la 10 mii de lei iar legea prevede clar acest lucru
Polițistă nedumerită, tânăra nemulțumită
Tânără: Deci nu vi se pare nimic greșit în ce s-a întâmplat acolo? Polițistă: Încerc să înțeleg! Ce v-a zis mai exact băiatul ăsta? Tânără: V-am explicat deja! Îmi cer scuze dacă vă deranjez, văd că faceți tot felul de fețe, mă scuzați, dar nu mi se pare normal să mă puneți și dumneavoastră într-o situație neplăcută, pentru că mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut în seară această! Polițistă: Eu am înțeles. Încerc să înțeleg ce v-a produs o stare de temere.
Reprezentanții Poliției Capitalei au transmis în scris reporterilor că bărbatul care a agresat-o pe fată a fost identificat și sancționat contravențional. Se va face de și o anchetă internă în ceea ce privește cumportamentul polițistei, potrivit digi24.ro.