Susținători declarați ai investitorilor străini sau autohntoni, politicienii partidului condus de Popescu Tăriceanu susțin că nu sunt necesare măsuri preferențiale pentru concesionarii de platforme maritime, ci că deputații trebuie să ia în considerare și să se conformeze Legii petrolului.
Legea offshore, trimisă de președintele Klaus Iohannis Senatului spre reexaminare, urmează să primească votul final în Camera Deputaților. În vară, Camera inferioară a Parlamentului a votat legea într-o formulă pe care președintele nu a agreeat-o deoarece era în defavoarea investitorilor.
Deputatul Varujan Vosganian a declarat, joi, că ALDE consideră că Legea offshore nu trebuie să introducă un tratament special pentru investiţiile pe platforma maritimă, ci să se conformeze Legii petrolului. Potrivit acesteia, perioada în care contractul este valabil, 30 de ani, se poate prelungi o singură dată, pe o perioadă de 15 ani. În varianta trimisă de Senat prelungirile se pot face succesiv fără să se facă nicio menţionare expresă.
El adăugat că, potrivit legii, în forma actuală, concesionarii pot, timp de 20 de ani, să beneficieze de prevederi fiscale stabile. „Statul român îşi manifestă dorinţa de a garanta stabilitatea fiscală, aşa cum o cere Legea petrolului”, a spus deputatul ALDE.
Varujan Vosgnanian s-a referit și la un aspect contestat chiar de către unii parlamentari PSD. Este vorba despre impozitul pe care îl plătesc concesionarii. Aceștia au cerut, și Senatul a aprobat, ca plata impozitului pe profit să se facă abia după deducerea cheltuielilor de investiții. „Am fost de acord să introducem şi costurile iniţiale în sistemul de deductibilităţi, păstrând însă plafonul de 60% din limita veniturilor suplimentare, aşa cum se prevede în anexă. Evaluările noastre arată că în această formulă statul român câştigă mai mult de jumătate din ceea ce se obţine câştig. Şi cu asta, aş vrea să înlătur suspiciunile că legea aceasta dezavantajează statul român", a declarat Vosganian. Deputatul crede că prin exploatarea gazelor din Marea Neagră, România intră în cercul select european al energiei.