REACȚIE INTERNAȚIONALĂ la CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Ce se VEHICULEAZĂ despre liderul PSD

Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi jumătate de închisoare - cu executarea -, în prima instanţă, într-un caz de angajări fictive.

Această condamnare ”reprezintă o lovitură puternică la adresa ambiţiilor (lui Dragnea) de a rămâne stăpânul jocului pe scena politică” din România, comentează AFP.

Dragnea, în vârstă de 55 de ani, care şi-a clamat mereu nevinovăţia, nu va merge însă la închisoare înainte ca această condamnare să fie confirmată în apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), notează agenţia franceză.

Curtea l-a condamnat după două amânări, iar liderul Partidul Social Democrat (PDS) nu a comentat imediat, scrie THE ASSOCIATED PRESS.

Potrivit procuraturii, liderul PSD a intervenit în 2008 şi 2010, pe când reprezenta Guvernul, pentru a menţine două femei în plata unei agenţii în domeniul protecţiei sociale, deşi erau angajate ale partidului său.

Cele două femei au recunoscut că lucrau pentru partid, deşi primeau salarii de la agenţia respectivă.

Ca lider al majorităţii aflate la putere, Dragnea ar fi, în mod normal, premier, însă nu poate ocupa postul din cauza unei condamnări, în 2016, cu privire la o fraudă electorală, comentează AP.

Totodată preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragnea a fost găsit vinovat că a incitat la abuz de putere, ţinând pe ştatul de plată al unei agenţii de stat două femei care erau angajate PSD, pe când era preşedinte de consiliu judeţean, în perioada , din 2006 în 2013, scrie REUTERS, conform Replicaonline.