Reacția UE la COVID-19: S-a scremut muntele și a născut un șoricel

Reacția UE la COVID-19: S-a scremut muntele și a născut un șoricel

Miniștrii de Finanțe din cele 27 de țări membre UE au ajuns joi seara la un acord privind un răspuns economic comun în fața coronavirusului.

A fost surmontată opoziția afișată de Olanda, care bloca discuțiile de marți încoace, au declarat mai multe surse concordante pentru Reuters și AFP.

Cei 27 de miniștri de Finanțe, sub președinția portughezului Mario Centeno (foto) au decis un plan de 500 de miliarde de euro pentru sprijinirea redresării economice.

„Ședința (video) s-a încheiat în aplauzele miniștrilor”, a anunțat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Eurogrupului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministru francez de Finanțe a salutat și el un „excelent acord”, incluzând „500 de miliarde de euro disponibili imediat” și „un fond de relansare pe viitor”.

Țările europene s-au înțeles mai ales în privința accesului la liniile de credit ale Mecanismului European de Solidaritate (MES), Olanda părând să fi renunțat la impunerea unor condiții severe în schimbul împrumuturilor prin MES.

Rămâne de văzut cum va fi împărțită suma de 500 de miliarde de euro, care pare mică, în comparație, de exemplu, cu pachetul de 2,2 trilioane de dolari aprobat de Congresul american pentru relansarea economică a Statelor Unite, și care se dovedește insuficient.

Sau cu pachetul de 1,2 miliarde de euro pe care guvernul de la Berlin l-a pregătit pentru redresarea economiei Germaniei.