Reacția Opoziției, după decizia CCR în privința lui Kovesi: „N-ar trebui să schimbe opiniile din trecut de la alb la negru...”

Senatorul liberal Alina Gorghiu a precizat, miercuri seară, că soluția CCR în ceea ce privește revocarea șefei DNA din funcție a lovit puternic în credibilitatea Curții.

Într-o postare pe Facebook, Alina Gorghiu, a precizat că nu este prima dată când Curtea Constituțională se compromite în ultimii ani.
„Soluţia de astăzi a CCR a lovit puternic în credibilitatea CCR. Nu există din punct de vedere logic şi legal altă soluţie decât respingerea solicitării ca inadmisibilă, însă nu e prima dată când, în ultimii ani, Curtea Constituţională se compromite. Motivarea va fi extrem de importantă, sper ca de acolo să înţelegem argumentele judecătorilor care au pronunţat această decizie. Ar fi păcat ca votul să fi fost strâns, pentru că asta ne-ar duce cu gândul la o cheie evident politică. Este foarte important să vedem pe ce considerente CCR a decis să dea astăzi apă la moară unui proces care duce, de exemplu, la revocarea şefului DNA pe aceeaşi procedură sau la fel de facil ca revocarea unui ministru sau a unui prefect. Nu îmi doresc să văd guvernările viitoare începându-şi mandatele prin schimbarea procurorilor şi a prefecţilor, cred că nimeni din România nu vrea aşa ceva", a scris Gorghiu, miercuri, pe Facebook.
Senatorul liberal a mai declarat că argumentele juridice erau de partea Instituţiei prezidenţiale
„În funcţiile publice, preşedintele numeşte fără să poţi să îi goleşti atributul prezidenţial de conţinut şi de importanţă. Este greşit să asistăm la schimbări nejustificate ale jurisprudenţei CCR pentru că, în acest caz, tot sistemul constituţional devine şubred. Şi eu şi alţi oameni politici şi instituţiile statului ne bazăm declaraţiile şi acţiunile pe deciziile CCR pe care le considerăm ca interpretări ale Constituţiei. De aceea CCR ar trebui să nu schimbe propriile opinii din trecut de la alb la negru atât de brusc, pentru că atunci nu vom mai şti ce repere trebuie să avem. Iar consecinţele deciziei pronunţate azi vor trece mult dincolo de limitele mandatului procurorului şef Laura Codruţa Kovesi. Nu cred că puterea încredinţată miniştrilor justiţiei care vor urma, de a schimba în felul acesta procurorii cu rang înalt, va fi folosită cu înţelepciune. Nici măcar nu este vorba numai despre conducerea DNA”, a mai scris Gorghiu.
Alina Gorghiu mai consideră că cea mai gravă consecinţă este că se instituie, prin decizie CCR, autoritatea ministrului Justiţiei asupra procurorilor.
Reamintim că judecătorii CCR au decis că există un conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Guvern pe tema revocării din funcție a procurorului șef DNA. CCR a admis plângerea Guvernului privind refuzul șefului statului de a o revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi la solicitarea Ministrului Justiției.