Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis,Mădălina Dobrovolschi, afirmă că şeful statului statului se declară profund dezamăgit de votul senatorilor în cazul lui Gabriel Oprea şi consideră că vinovăţia sau nevinovăţia unui om nu este stabilită de un vot în plen, ci numai de o instanţă de judecată, potrivit Agerpres.
"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, este profund dezamagit de ceea ce s-a intamplat astazi in Parlament. Presedintele subliniaza din nou ceea ce a spus de multe ori - politicienii care blocheaza actul de justitie nu se vor bucura niciodata de respectul si increderea cetatenilor. Prin votul de astazi, o parte din senatori a demonstrat, din nou, ca nu s-a inteles nici pana acum faptul ca vinovatia sau nevinovatia unui om nu este stabilita de un vot in plen, ci de o instanta de judecata. Intr-un stat de drept nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege!", a precizat Madalina Dobrovolschi, la solicitarea Agerpres.