REACȚIA Palatului Cotroceni cu privire la solicitarea SRI în cazul Florian Coldea

Preşedintele Klaus Iohannis a primit astăzi cererea privind trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea.

"Confirmăm că preşedintele a primit cererea", a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. 

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcţie. 

"Prim-adjunctul directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, directorul SRI a solicitat preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, directorul SRI", se arată în comunicatul transmis de SRI.