Reacţia lui Teodorovici după votarea legii impozitării pensiilor speciale. „Azi se înfăptuiește un act de echitate socială”

Legea de impozitare a pensiilor speciale a fost adoptată de Senat cu 76 de voturi pentru și 16 abțineri. Actul normativ va fi transmis Camerei Deputaților, decizională în acest caz. Impactul bugetar estimat pentru anul viitor este de jumătate de miliard de lei.

Legea inițiată de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.

„Dacă este să vorbim de o Românie normală, firească, o Românie a lucrului bine făcut, pas cu pas…..și nu doar de niște sloganuri rămase la stadiul de sloganuri pentru cel și cei care le promovează, atunci să vorbim despre încă o măsura foarte bună pe care mi-am asumat-o personal și care a fost aprobată, fără niciun vot împotrivă, de colegii mei senatori", transmite Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

„Astăzi, prin aprobarea în Senat a măsurii de impozitare a pensiilor speciale, se înfăptuiește un act de echitate socială. Se mai face încă un pas important, după cel de creștere a salariilor și pensiilor românilor, către normalitatea aceea pe care oamenii o pot vedea și simți concret în viața lor.

Nu este nici pedeapsă, nici populism, nici oportunism. Este o măsură justă, corectă și echilibrată, pentru că are la bază argumente solide și respectă dreptul la o viață decentă a fiecărui cetățean care a contribuit la fondul de pensii.

Nu este demagogie, nu este fățărnicie, așa cum unii opozanți, priponiți la marginea unei cariere politice, strigă inflamați peste măsură, încercând cu exasperare să se agațe de tabloide, de Facebook și de ecrane de televizor prin contramăsuri de genul... impozitare de 90% și, de ce nu, poate 100% sau 200%", a transmis Eugen Teodorovici, potrivit dcnews.ro