Sorin Ovidiu Vîntu intervine în scandalul iscat între senatorul PSD Șerban Nicolae și deputatul USR Cosette Chichirău. Într-o postare e contul său de facebook, SOV scrie că „jupânița” Chichirău l-a emoționat adânc „prin plasticitatea, muzicalitatea și ingenuitatea descrierilor pe care le-a făcut la adresa unui parlamentar al României”.
„Jupânița Chichirău
Jupânița din titlu m-a emoționat adânc prin plasticitatea, muzicalitatea și ingenuitatea descrierilor pe care le-a făcut la adresa unui parlamentar al României. Am auzit voci care au spus că e o femeie vulgară și că practică sexul anal. De unde până unde afirmația unei doamne vizavi de aspectul porcesc al cuiva poate să confere vulgaritate acestei, pe de o parte, și care este problema fanteziilor ei sexuale, pe de altă parte”, scrie Ovidiu Vîntu pe Facebook.
„Atâta timp cât fantezia respectivă nu este o platformă comună pentru toți membrii USR-ului, jupânița respectivă manifestându-și totuși selectivitatea, o putem considera o doamnă respectabilă cu doar mici carențe de educație, vocabular, intelect, de bun simț și de orientare profesională. Închei, băi generație, prin a-i dori acestei jupânițe un an nou fericit, cu multe bucurii și sfinctere tari.”, a comentat SOV.