REACȚIA lui Iohannis la vestea morții Regelui Mihai I

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie la vestea decesului Regelui Mihai, chiar la întâlnirea cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, la Hotel Athénée Palace Hilton.

Potrivit unor surse participante la întâlnire, la aflarea veştii, Klaus Iohannis i-a rugat pe ambasadori să ţină un moment de reculegere, informează stiripesurse.ro.

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, marți, începând cu ora 13.00, la Hotel Athénée Palace Hilton, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, informează Administrația Prezidențială. Dejunul de lucru între șeful statului și diplomați este găzduit de Ambasada Republicii Estonia, țară care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în cel de-al doilea semestru al acestui an.

Regele Mihai 1 al României, în vârstă de 96 de ani, a încetat din viață, marți, la ora 13.00, la reședința privată din Elveția, potrivit unui anunț al familei.