Reacția DURĂ a unui DEPUTAT PSD din Târgu Mureș la adresa negocierilor PSD-UDMR

Corneliu Buicu, deputat PSD de Târgu Mureș și președintele Comisiei de Sănatate din Camera Deputaților, reacționează dur la negocierile dintre PSD și UDMR pentru votarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Grindeanu.

Corneliu Buicu este primul lider important al PSD din Ardeal care se poziționează clar împotriva negocierilor dintre PSD și UDMR pentru votarea moțiunii. Acesta spune că nu a votat și nu are de gând să voteze decizii sau mutări politice care pot aduce dezavantaje naționale pe termen lung. Poziția vine în special din cauza unor concesii importante care ar fi negociate pentru comunitata maghiară din România, care ar putea dezavantaja integritatea teritorială a țării noastre. Redăm în întregime postarea lui Corneliu Buicu.

” Dragi prieteni, Dragi cunoscuți sau necunoscuți, De cand fac politica, mi s-au pus in cârcă multe lucruri. Uneori am ripostat, de cele mai multe ori nu am reacționat. Am considerat că cei care "au ochi de vazut, vad" In calitate de deputat de Mures va spun atât, nu am votat ieri nimic, nu votez azi nimic si n-am sa votez NICIODATA ceva care sa aduca atingere tarii mele, poporului meu!

Cu mâna pe Constituție si pe Biblie am spus la investitura si asta voi respecta: "Jur credinţă patriei mele România; Jur să respect Constituţia şi legile ţării; Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu."”