Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Daniel Suciu, își asumă reabilitarea Cazinoului din Constanța, urmând ca procedurile de avizare a indicatorilor tehnico economici ai imobilului să intre în Comisia Tehnico Economică, urmate de o hotărâre de guvern care va aproba o nouă licitație. Suciu susține că modificarea legii achizițiilor va proteja lucrarea de eventualele contestații.
Compania Naţională de Investiţii, care a preluat Cazinoul din 2014, a actualizat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, aprobându-se și noii indicatori tehnico economici, cei vechi fiind din februarie 2015. “Luni, intră la avizare în Consiliul Tehnico Economic (CTE) a treia tură a indicatorilor economici pentru acest obiectiv. După ziua de luni, 25 martie, intră în avizare interministerială, urmează Hotărârea de Guvern, după aceea, în cel mai scurt timp, proiectarea și tot ceea ce decurge de aici”, a declarat, astăzi, la Techirghiol, vicepremierul Daniel Suciu.
Nu avansează un termen pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare dar el este “un ardelean serios și încăpățânat” susținând că știe ce reprezintă acest imobil simbol pentru Constanța. “Ne-am asumat și cred că trebuie să ne asumăm cu toții ca acest obiectiv să fie finanțat și reabilitat. Și așa cum încep colegii mei din țară să mă cunoască, vă asigur că sunt extrem de persuasiv și de încăpățânat pentru ca și acest obiectiv să fie dezvoltat”, a precizat Daniel Suciu. El s-a referit și la legea achizițiilor pentru că “atât de multe proiecte majore s-au blocat din cauza acestor contestatari de profesie încât a fost schimbată și nu ne vor opri eventualele contestații”. La rândul său, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a dat asigurări că “în acest prim mandat al meu vor începe lucrările de restaurare ale Cazinoului.” (foto Nicușor B)