RBD, film in Romania

Cei sase rebeli vor realiza un videoclip la Bucuresti.

Asteptata de luni intregi de fanii din Romania, trupa mexicana RBD soseste la Bucuresti duminica seara, insotita de o echipa de la televiziunea Univision, care va filma un documentar in Romania. Marti, cei sase rebeli vor implini visul a mii de adolescenti: un concert incendiar pe Stadionul Cotroceni.

Anahi, Alfonso, Christopher, Dulce Maria, Maite si Christian, care vor ajunge pe Aeroportul „Henri Coanda” duminica, la ora 22.30, vor petrece mai multe zile in Romania si este foarte probabil ca ei sa filmeze aici un nou videoclip, pentru piesa „Besame sin miedo”. Trupa va fi cazata la Hotelul Marriott, iar intreg stafful numara 53 de persoane.

Chiar daca stadioanele pline de spectatori, sutele de mii de albume vandute sau popularitatea telenovelei „Rebelde” i-au propulsat la statutul de superstaruri, artistii mexicani sunt persoane foarte modeste si nu au avut nicio pretentie extravaganta pentru sederea lor la Bucuresti. In cele cateva zile pe care le vor petrece aici, formatia RBD va participa la sedinte foto, intalniri cu presa si o emisiune live, de doua ore, care va fi transmisa pe postul Acasa TV, luni, de la ora 21.30.

O ora de autografe O alta surpriza pregatita fanilor romani este o sesiune de autografe de o ora, care va avea loc intr-o zona special amenajata pe Stadionul Cotroceni, inainte de concert. Spectacolul „rebelilor” va dura mai mult de doua ore, iar in deschidere va canta Diego Gonzalez, si el protagonist al telenovelei „Rebelde”. 

Organizatorii concertului, EMI Romania/UMG, au anuntat ca biletele de 50 si 300 de lei s-au epuizat, dar au mai ramas in vanzare tichete de 180 si 200 de lei, care astazi mai pot fi procurate on-line, de pe pe www.myticket.ro, www.vreaubilet.ro si www.bilete.ro, urmand ca de maine sa se gaseasca doar la Sala Palatului, magazinul Muzica, magazinele Flanco. In ziua concertului, biletele vor putea fi procurate numai de pe Stadionul Cotroceni.