Cultura românească, încotro? Întrebarea taie scurt aerul rarefiat al unei încăperi înalte, gătite parcă pentru o sărbătoare a cărților. „Trebuie să plecăm de la realitatea – pe care eu am co n s ta ta t – o din poziția de ministru al Culturii (2000-2004) – că în toată Europa bugetul pentru Cultură este cel mai mic. Noi nu putem să sperăm într-un sprijin material consistent din partea bugetului de stat. Niciodată! Nu la Cultură”.

Academicianul Răzvan Theodorescu se apleacă puțin în față, mă evaluează scurt, apoi revine: „Țările dezvoltate sunt sprijinite de mecenate, de firmele private, de marile industrii. Și mai au ceva: o lege a lobbyului. Iată, la noi a fost campania aceasta pentru Cumințenia Pământului. Păi, a fost un eșec răsunător, pentru că a fost prost concepută. Românii nu au încă această generozitate pentru Cultură… Or, campania pentru Brâncuși a fost una proletcultistă. Noi avem nevoie de o lege a lobby-ului, pentru a nu sta cu teama DNA -ului la fiecare pas, înțelegeți? Au fost întreprinderi importante, chiar ale Academiei Române, ale colegului meu, Eugen Simion, legate de tipărirea manuscriselor Eminescu. Când eram ministru, țin minte că am dat un miliard pentru acest lucru. Ei, bine, omul a ajuns la DNA din cauza unor povești legate de finanțare. Este absolut anormal! Dacă exista ceva legat de mecenat sau o lege a lobby-ului, nu mai ajungeai într-o asemenea situație.

„​Suntem o structură latină și orientală. În amândouă cazurile, ne ducem la dictatură. Structura latină ne mai duce la individualism acerb, iar structura orientală la spiritul de turmă” , RĂZVAN THEODORESCU, academician

În materie de legislație suntem slabi. Avem doar un schelet juridic, atât. Cultura noastră, așadar, merge orbește. Merge înainte doar prin forța lucrurilor”.

D o m n u l Theodorescu ridică o mână spre tâmplă, tă- cerea dintre noi se îngroașă, așa că îndrăznesc o cădere în timp. „În perioada comunistă, mai ales la începutul ei, se aloca 5% din PIB pentru Cultură…”. Cărturarul mă privește din nou, îngăduitor: „Întotdeauna dictaturile au sprijinit cultura, cultura oficială, cultura care făcea propagandă. În tinerețea mea, academicienii care-mi erau profesori erau ca mareșalii lui Napoleon. Aveau la îndemână o serie întreagă de lucruri care nu mai există astăzi… Fac o paranteză. Am un mare avantaj biografic. Am fost dat afară din Universitate, între ’59 și ’61, pentru motive politice, atitudini antisovietice…”.

„Românii iubesc dictatura!

Nu au antene pentru democrație!” „Pentru eminenență, cum povesteați undeva…”, strecor, conspirativ. „Exact. Am făcut liceul după sistemul sovietic, de zece clase și note de la 1 la 5. Am să vă spun că nu m-a jenat acest lucru. Generația noastră, cu doar zece clase, s-a descurcat. Am făcut această parantează ca să vă explic de ce nu trebuie să aruncăm întotdeauna cu noroi în perioada totalitară. Momentul comunist a fost precedat de momentul dictaturii legionare, de momentul dictaturii antonesciene, de momentul autorității monarhice a lui Carol al II-lea, rege pe care eu îl admir. De altminteri, i-am adus în țară rămășițele de la Lisabona, în 2003.

„Știu că nu e deloc la modă ce spun, dar nu poți să lași pe cineva care nu are studii sau are studii de proastă calitate și nu înțelege nimic, să voteze, să decidă soarta unei țări.” , RĂZVAN THEODORESCU, academician

Dar românii – și ce vă spun acum este poate grav – iubesc dictatura! Românii nu au antene pentru democrație, să ne-nțelegem. A fost democrația țărănească, de obști, aia s-a dus! Românul iubește o formă de dictatură înmănușată în catifea. A iubit dictatura regală, l-a admirat și l-a iubit pe Antonescu, legionarii au avut priza lor… Comuniștii, la un moment dat, au prins foarte bine la masele puțin educate. Și, mai aproape de noi, nu regimul lui Constantinescu sau al lui Iliescu a fost preferat de români, ci acel al lui Băsescu, care a fost ales de nu știu câte ori… De ce? Pentru că e un personaj puternic”.

Nevoia de autoritarism

Care este resortul intim care-l face pe român să iubească dictatura? Theodorescu e prompt: „Resortul intim este nevoia românilor de paternalism, de autoritarism, de cezarism. Deplâng întotdeauna faptul că România este o republică prezidențială sau semiprezidențială și nu este o republică parlamentară, cum e Italia, cum e Germania, cum e Ungaria, unde președintele e ales de Parlament. Bine, inclusiv la unguri, Parlamentul este de o mai bună calitate umană și intelectuală decât Parlamentele noastre din ultima vreme”.

A legat fiare pe șantier și a compus scrisori pentru muncitorii analfabeți

Ce amintiri păstrează Răz van Theodorescu din perioada în care a fost exclus din facultate? „Am legat fiare la Sala Palatului. În pauze scriam scrisori pentru muncitorii care erau analfabeți. Să știți că a fost foarte bine. Aveam 20 de ani și, cumva, m-am reeducat. În vremea aceea, dosarul meu a ajuns la un important activist de partid, care conducea Tineretul Studențesc. Se numea Ion Iliescu. Eh, Ion Iliescu – am aflat după ani buni, pentru că atunci nu l-am cunoscut – a făcut ca pedeapsa mea să fie numai aceasta. Putea să fie și altceva”.

Intervenția lui Iliescu

„Închisoare?”, arunc, încă amețit de începutul acestei pledoarii. „Noi, cei din generația mea, îi datorăm lui Iliescu foarte mult. Dau cazul lui Gelu Voican-Voiculescu, cazul lui Nicolae Manolescu… Au fost dosare care au ajuns la Ion Iliescu și am beneficiat de trimisul la munca de jos. Bun, a fost foarte greu, dar eu spun întotdeauna că răul e bun la ceva. Dacă nu mă dădeau afară în ’59, aș fi terminat în ’60, aș fi fost repartizat cine știe unde, în ce colț de țară. Așa, am terminat în ’63, când a început destinderea, iar eu am putut astfel să intru în cercetare. Nu puteam să intru în învățământul superior cu dosarul meu, dar am fost acceptat în cercetare. Am făcut 25 de ani cercetare, până-n ’90, apoi am putut să intru în învățământul superior, să fac cursuri după cercetările mele, nu după compilații. Înțelegeți?”. „Vedeți doar avantajele”, parez, slab. „Sigur, văd partea plină a paharului”.

„Accederile în NATO și în Uniunea Europeană n-au fost realizate de noi”

Care este, în opinia lui Răzvan Theodorescu, portretul tipic al poporului nostru? „Suntem un popor deștept, care a fost cândva chiar inteligent, care avea o cultură (rezultată în urma instrucției). Acum, n-o mai avem… După aceea, suntem buni negociatori, suntem oportuniști, ușor trădători, cheltuitori, mimetici. Cum superb spunea Călinescu – în fiecare român este ascuns un Vlaicu Vodă. Așadar, suntem și duplicitari. Suntem și foarte instabili din punct de vedere electoral. Cu excepția votului din mai ‘90, întotdeauna românul a votat contra. A mers pe un vot negativ. Noi suntem un fel de Gică contra. Avem proiecte mari, dar nu le isprăvim niciodată”.

Împinși de la spate În continuare: „Accederile în NATO și în Uniunea Europeană n-au fost realizate de noi. A fost nevoie de noi în NATO, iar în Uniunea Europeană am intrat, ca și bulgarii, împinși de la spate. Noi n-am intrat ca țările din grupul Vișegrád, pe covorul roșu. Am intrat pentru că este nevoie de noi, suntem o piață teribilă, extraordinară. Important este să ne comportăm bine în acest club… Vorbiți cu un om care nu crede în Uniunea Europeană. Nu cred în această prostie care este debitată cu nonșalanță, inclusiv de intelectuali – cum că noi am aparține grupului EuroAtlantic.

N-avem nimic în comun cu grupul Euro-Atlantic, noi facem parte din grupul Euro-Mediteraneean. Chiar Uniunea Europeană este formată dintr-o zonă euroatlantică – în care intră nordul Scandinaviei, Anglia (care tocmai a ieșit acum din UE), Olanda, adică țările protestante în primul rând, cele mai bogate – și o zonă euro-mediteraneeană, în care intră Spania, Portugalia, Italia, Grecia și noi, pentru că zona Mării Negre face parte din cea mediteraneeană. La noi, din păcate, nu se învață geo-politică. A fost considerată prea multă vreme o știință imperialistă și nu s-a mai făcut nimic în această direcție”.

Cea mai importantă lecție de politică

Vorbind despre campaniile culturale anemice, prost executate, s-a impus, firesc, și întrebarea: ca să reușească astfel de acțiuni nu depinde totuși și de educația românilor? Pare că Răzvan Theodorescu aștepta deja întrebarea: „Ba da. Dar este nevoie să dezvoltăm, pentru că am scris mult despre spiritul românesc. Sunt creatorul acelei teorii despre men talitatea tranzacțională a românilor. Românii sunt singurii care și-au păstrat un stat în vremea aceea a turcocrației (în afară de Rusia), dar, pentru asta, am negociat tot timpul. Și ne-am făcut inteligenți, fanteziști, extraordinari negociatori, oportuniști, ușor trădători, duplicitari… Un amestec”.

Marea Unire, Mica Unire

„Poate, dar acum, cu toată inteligența noastră, suntem tot la nivelul Serbiei, Bulgariei, Albaniei, Ungariei, țări pe care turcii le transformaseră de la început în pașalâcuri”, ațâț, ațâțat la rândul meu, de ritmul electrizant. „Stați, stați, alea erau pașalâcuri. Noi eram un stat, aveam dinastii, aveam biserica noastră. Ceilalți, fiind în pașalâc, nu aveau decât două posibilități: să se răscoale – și, de aici, ungurii, polonezii (care n-au fost împărțiți de turci, ci de ruși, de austrieci, de nemți), grecii și sârbii au dezvoltat o formă de mândrie, de demnitate națională – sau să plece în Diaspora. Noi n-am avut nevoie de așa ceva și, de aceea, Diaspora noastră a fost atât de slabă (și este în continuare)”.

Societatea Apusului e una consumeristă, iar societatea Răsăritului e una ideocratică. Eh, noi suntem și una, și alta.” , RĂZVAN THEODORESCU, academician

Academicianul continuă galopul: „Carențele noastre morale există, fără îndoială, dar, ceea ce e important, este că noi am avut un moment de mare înălțime spirituală, politică: momentul Cuza. Alegerea lui Cuza, dubla lui alegere, este una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă lecție de inteligență politică românească! Noi vorbim mereu de Unire, Unirea de la 1918 – mare realizare! Dar gândițivă că era trendul general, imperiile se prăbușeau… Imperiul Țarist, Imperiul AustroUngar, Imperiul Otoman… Dar la 1859, toți, în afară de Franța, erau contra noastră. Iar noi am reușit, prin dubla alegere, să facem Mica Unire…

„Aș desființa censul pe avere, dar censul pe studii, nu!”

„Dar și Franța avea interesele ei la Dunăre, doar nu făcea jocul Rusiei”, forțez, malițios. „Sigur că da, dar vedeți cum sunt românii? Vă dau un detaliu: dubla alegere din ianuarie 1859 s-a petrecut în două imobile – unul în Iași (Muzeul de Științe Naturale), altul în București (Hotelul Concordia). Amândouă sunt în ruine și nu facem nimic pentru ele! Sunt efigiile noastre. Epoca aceea a fost o epocă de mare înălțime: pașoptiștii, unioniștii, epoca lui Cuza și cea a lui Carol I. Eu sunt republican, dar am o mare admirație pentru acest rege, acest prusac sărac care, în debandada noastră economică – deși o țară bogată – a adus rigoare. Ca și astăzi, consumăm și aruncăm, doar că nu mai avem un om care să aducă rigoare, disciplină. Două personalități au creat România modernă: Carol I și Spiru Haret. Am devenit o țară prosperă, era epoca lui Eminescu, a lui Titu Maiorescu, a lui Caragiale, a lui Creangă… Și, după aceea, ce s-a întâmplat?”

Le-ar interzice oamenilor needucați! dreptul la vot

Răzvan Theodorescu pare de neoprit: „Ce urmează să vă spun este iarăși un semn, se va spune, de reacționarism al lui Theodorescu. Eu deplâng faptul că, imediat după Primul Război Mondial, odată cu reforma agrară – țineți-vă bine! – , s-a dat și votul universal. Veți spune – bine, domnule, dar și înainte era votul cenzitar! Ah, da, era! Aș desființa censul pe avere, dar censul pe studii, nu! Nu i-aș lăsa pe Tanța și pe Costel – pentru mine, Tanța și Costel sunt o pereche emblematică a României – să voteze! Știu că nu e deloc la modă ce spun, dar nu poți să lași pe cineva care nu are studii sau are studii de proastă calitate și nu înțelege nimic, să voteze, să decidă soarta unei țări”.

Republică parlamentară – un vis

„Ne-ar ajuta introducerea votului cenzitar?”. Răzvan Theodorescu: „Ce spun eu este pur reacționar! Mi-aș dori însă ca doar oamenii cu studii să voteze! Dar nici asta nu se poate… Măcar să ajungem cândva să fim o republică parlamentară, în care șeful statului să nu mai fie ales prin vot universal… Și să ajungem în situații jenante… La un moment dat, când crizele politice erau în toi, chiar am spus că republicanul din mine ar vota pentru o monarhie constituțională, dar cu monarh străin”.

De ce crede că ar trebui să stăm aproape de Rusia

Care ar fi drumul României în cazul destrămării Uniunii Europene? „Șansa noastră este că suntem la marginea Uniunii Europene. În momentul în care UE va dispărea, noi vom fi elementul de legătură între resturile Uniunii și Asia, care este marea putere emergentă. Noi avem nevoie – și toți imbecilii urlă când aud asta – de relații bune cu Rusia, de relații bune cu Turcia, cei doi mari jucători din afara UE. Sunt mari jucători demografici aceste foste imperii. Noi avem nevoie de China, de Japonia, de lumea aceasta a Pacificului, care se ridică. Lumea Atlanticului apune, iar cea a Pacificului se ridică. America e prezentă în lumea softului din India, în lumea japoneză, chineză… Siberia e singurul loc de pe Planetă care are toate metalele necesare pentru industria nucleară”, consideră Theodorescu.

Dragnea și Sicilia României

Răzvan Theodorescu, despre actuala clasă politică: „Dacă-l întrebi pe domnul Dragnea sau pe doamna Turcan ceva despre viitorul României, o să-mi debiteze sloganuri de partid. Ca să nu-l adaug și pe acest personaj exotic care se numește Nicușor Dan. Asta am scos noi la iveală. Ah, și încă Dragnea este un exemplu ilustru, a învățat câte ceva din această Sicilie a României, care este Teleormanul”.