Răzvan Lucescu a tras concluzia după Rapid - „U” Cluj 1-1.
Rapid este singura formație dintre primele trei clasate în Liga I la fotbal care n-a izbutit să câștige în această etapă, remizând aseară, scor 1-1, cu Universitatea Cluj, meci disputat în„ vulcanul” din Giulești. „Le-am spus băieților că suntem fraieri că, după un astfel de meci, trebuie să ne mulțumim cu un punct”, a zis antrenorul Răzvan Lucescu. „Până la urmă, sunt două puncte pierdute de noi”, a opinat Gicu Grozav, autorul golului clujean, căruia i-a dat dreptate Romeo Surdu, „aripă” a giuleștenilor și unul dintre finii lui Lucescu jr.: „Având în vedere bara lor din final, se poate spune că suntem norocoși că am luat și acest punct”.