Răzvan Lucescu e obsedat de arbitri şi când Rapid câştigă

Gruparea de lângă Podul Grant s-a impus ieri la limită pe terenul Voinţei Sibiu. Ca de atâtea ori, jucătorii antrenaţi de fostul selecţioner au avut emoţii mari în ultimele minute ale partidei.

După trei egaluri consecutive în campionatul intern, echipa de fotbal Rapid a reuşit să-şi treacă în cont şi un succes. Elevii antrenorului Răzvan Lucescu sau impus ieri, la Sibiu, cu scorul de 1-0 în faţa nou-promovatei Voinţa, în etapa a 9-a din Liga I. În urma acestui succes, giuleştenii au acumulat 18 puncte şi se află la patru "lungimi" în spatele liderului Dinamo. "Nu sunt eu ăla nebun!" Rapidiştii au marcat destul de repede şi au dat impresia că vor câştiga facil. În minutul 11, Mihai Roman a fost agăţat în careul advers de sibianul Dâlbea, iar arbitrul a acordat fără ezitare penalty, care a fost transformat de Ciprian Deac. Peste puţin timp, Teixeira a irosit şansa de a majora scorul. Jucătorul rapidist a scăpat singur cu portarul advers, Miron, a încercat un lob peste goalkeeper-ul sibienilor, dar acesta din urmă a reuşit să reţină. În ultimul sfert de oră al primei reprize, ardelenii s-au apropiat mai des de buturile apărate de Dani Coman, portarul rapidist salvându-şi în câteva rânduri echipa de la primirea golului. Ca şi în alte partide, rapidiştii au făcut şi la Sibiu pasul în spate pe măsura scurgerii timpului. În partea secundă a meciului, gazdele au dominat şi chiar au reuşit să înscrie în minutul 71, prin Ionuţ Coman, numai că golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, fapt care i-a enervat la culme pe jucătorii de la Voinţa, care au protestat vehement la decizia "centralului" Istvan Kovacs. "Nu ştiu dacă penalty-ul nostru a fost acordat corect" Finalul de meci i-a găsit pe elevii lui Lucescu junior ţinând cu dinţii de fragilul avantaj. Giuleştenii au fost ocrotiţi şi de şansă în minutele de prelungire ale partidei, când mingea deviată din faţa porţii de sibianul Martinescu a trecut milimetric pe lângă bară. După meci, antrenorul rapidist Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de victorie, susţinând că elevii săi resimt oboseala, în condiţiile în care sunt angrenaţi pe trei fronturi: campionat, Cupa României şi Liga Europa. "Am avut emoţii să obţinem cele trei puncte, iar bucuria noastră este foarte mare pentru că am reuşit acest lucru. A fost o perioadă destul de complicată pentru noi, cu meciuri tari. Venim după un joc în care am fost solicitaţi la maximum, iar acum, după trei zile, am disputat o altă partidă. Jucătorii care au intrat pe teren şi-au ajutat echipa, ceea ce denotă faptul că există un spirit bun în lot", a spus tehnicianul din Grant, care a ţinut să trimită şi câteva "săgeţi" către arbitri, "fluieraşii" fiind obsesia familiei Lucescu: "Iată că nu sunt eu ăla nebun, fotbalul românesc e zguduit de încă un scandal! După un meci, Vasile Avram a declarat că nu ştiu care arbitru a greşit că nu m-a trimis în tribună. Am fost eliminat la Piatra-Neamţ şi la meciul cu Dinamo, când i-am reproşat la pauză arbitrului că ne-a dezavantajat flagrant. Noi până acum am fost dezavantajaţi". "Ne aşteptam să ne fie greu la Sibiu, pentru că veneam după un meci dificil, cu PSV. A fost normală căderea noastră din a doua repriză. Nu ştiu dacă penalty- ul nostru a fost acordat corect, rămâne ca experţii să hotărască asta. Nu am reuşit să tranşăm jocul, dar a ieşit bine. Este binevenită pauza competiţională" a comentat şi Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului, la postul Digi Sport. 5 victorii a reuşit Rapid în cele 9 etape disputate până acum în Liga I. Giuleştenii sunt la 4 puncte în urma liderului Dinamo PROTESTE Fanii sibieni au scandat "Hoţii, hoţii!" Cea mai încinsă fază a meciului de la Sibiu s-a petrecut în minutul 71, când jucătorul Ionuţ Coman, de la Voinţa, a reuşit să trimită mingea în poarta rapidistă, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Fanii sibieni au luat foc în tribune şi au scandat minute în şir "Hoţii, hoţii". "Nu am putut să-mi dau seama dacă a fost sau nu ofsaid. Probabil că a fost, dacă tuşierul a arătat asta. Meritam, însă, să câştigăm un punct", a spus Alexandru Pelici, antrenorul Voinţei. Citiţi şi:

  • Liga I: Voinţa Sibiu - Rapid 0-1. Răzvan Lucescu: "Sunt fericit"
  • Rapid - PSV Eindhoven 1-3