EXCLUSIV. Spovedania lui BOTEZATU. Cum a reacţionat MAMA lui când a aflat că e GAY

A fost cel mai longeviv pezentator de matinal de la Antena Stars și în lumea showbizului este cunoscut și ca cel mai bun prieten al Biancăi Drăgușanu. Deși în trecut s-a lăudat cu relații amoroase cu femei parcă decupate din reviste, s-a dovedit că totul a fost doar o fațadă. Astăzi, Răzvan Botezatu a decis să se spovedească Evenimentului zilei.

”Voi trăi alături de oamenii care mă acceptă, voi trăi alături de cei pentru care o prietenie nu se măsoară în felul în care alegem să ne trăim dragostea. E adevărat, îmi asum că voi fi înjurat, că voi fi ironizat și privit altfel. Dar am decis să explic tuturor cine sunt eu cu adevărat. Am decis să nu mă mai ascund, am obosit să port masca unui heterosexual. Sunt gay și cu asta basta. Sunt gay, și ce dacă nu sunt altfel? Nu sunt tot Răzvan Botezatu? Schimbarea de care vorbim are loc dior în intimitate, în rest sunt același om. Doar că nimeni nu ar trebui să judece ce facem în momentul în care ne manifestăm iubirea. Mă simt eliberat că nu mai trebuie să mă ascund”, a spus, în spovedania sa, Răzvan Botezatu.

 

”Mi-am facut curaj si i-am povestit mamei mele. M-a dus la psiholog. Acel psiholog mi-a salvat viata si mi-a schimbat total viata si gandirea. A fost Dumnezeul meu acea doamna psiholog. Cu timpul m-am acceptat asa cum sunt. Prietenii mei stiau, aveam curaj sa le spun insa am purtat mereu acea masca si nu am putut fi fericit pe deplin pana cand nu am recunoscut public. Sunt oricum acelasi om, acelasi caracter. Nu s-a schimbat nimic!”, a spus, în exclusivitate pentru evz, Răzvan.

 

 

Viaţa lui Răzvan Botezatu, un lung şir de momente dificile

Prezentatorul tv care, acum, inexplicabil, nu mai apare la postul tv care l-a consacrat, a povestit în repetate rânduri de traumele din copilărie, evitând însă subiectul abuzului sexual, el preferând să facă dezvăluiri despre relaţia dificilă pe care a avut-o cu tatăl lui, să vorbească despre greutăţile finaciare pe care le-a avut din cauza că a fost crescut, alături de cele două surori ale sale, doar de către mama lor. Mai mult, de curând, el a dezvăluit că a fost la un pas de moarte din cauza unei boli cumplite, TBC-ul, medicii dându-i la acea vârstă şanse minime de supravieţuire. Cu toate acestea, de curând a ieşit la iveală că a fost abuzat sexual în copilărie, subiect despre care recunoaşte el, este prea dureros să poată vorbi.