După ce 17 ani PSD și-a adjudecat Primăria municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, candidatul PNL la alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al municipiului a obţinut, conform datelor finale, dar neoficiale, ale Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Gorj, 51,72% din voturile exprimate.
Candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, l-a felicitat pe câştigătorul alegerilor parţiale, liberalul Marcel Romanescu, pentru obţinerea funcţiei de edil, punctând că respectă alegerea celor prezenţi la urne.
„Rezultatele arată că opţiunea electoratului s-a îndreptat, de această dată, către liberali. Ca orice om politic matur, respect alegerea tuturor celor prezenţi la urne. Mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi m-au votat. Mergem mai departe, iar timpul va demonstra că tot ce am trecut în programul meu se va pune în practică pentru că soluţiile de finanţare sunt viabile. Îl felicit pe Marcel Romanescu pentru reuşită şi îi urez succes!", a scris Aurel Popescu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit preşedintelui BEJ Gorj, Ion Stănulescu, la nivelul municipiului Târgu-Jiu, prezenţa la vot a fost de 29,92%.
În municipiul Târgu-Jiu, funcţia de primar a rămas vacantă după ce fostul edil, Florin Cârciumaru, a obţinut un post de senator la alegerile parlamentare din 2016, atribuţiile acestuia fiind preluate de Aurel Popescu, fost viceprimar al municipiului, în prezent primar interimar al oraşului şi candidat al PSD Gorj.
„De ce a pierdut PSD? 1. Atitudinea de siguranţă absolută şi suficienţă a PSD (pe modelul de la „Centru") în faţa unui candidat PNL foarte muncitor şi hotărât (l-am învins pe dl. Romanescu în competiţia directă pentru Camera Deputaţilor cu 52-30% în 2008 cu multă muncă din partea întregului activ PSD şi după o luptă oricum dificilă)/e profund greşit să crezi că doar te prezinţi la alegeri şi victoria vine de la sine într-un oraş care a votat în ultimii 15 ani în special pentru Cârciumaru şi Ponta (şi doar în subsecvent pentru partidul pe care îl reprezentau aceştia)! 2. Liviu Dragnea i-a ameninţat pe candidatul PSD la Primărie şi pe liderii locali că dacă 'îl chemaţi pe Ponta în campanie şi vă afişaţi cu el vă tai toate proiectele de la Ministerul Dezvoltării!'. Deşi am insistat să fiu implicat în orice mod, teama acestora a prevalat şi aşa am fost 'exclus' din campanie pentru prima dată din 2004!!! Într-un oraş mic aşa cum e Târgu Jiu aceste lucruri se află imediat/oamenii nu au încredere într-un Partid care pune pe primul loc luptele egoiste din interior şi nu interesul oraşului şi al lor", a scris deputatul PSD de Gorj.
Al treilea motiv invocat de Ponta se referă la „dezamăgirea” pe care votanţii PSD o resimt în ultima perioadă. „Dezamăgirea alegătorilor PSD faţă de subiectele la nivel naţional din perioada campaniei: Legea salarizării care a creat mari aşteptări şi s-a terminat cu o poveste amară; forţările conducerii PSD de a da jos propriul Guvern fără a explica deloc care este motivul; aroganţă agresivă a unor lideri PSD de la televiziuni care sfidează realitatea pe care oamenii o văd cu ochii lor/faptul că acum toată lumea a înţeles că au fost păcăliţi în campania de la parlamentare cu povestea 'Victor este prietenul meu - o să aibă mari funcţii după alegeri aşa că votaţi PSD'??”, a mai susţinut Ponta.